Autor: Aurora Luchian
Greierul vestit Ilie
E caz de infirmerie!
Are o durere mare
Si la maini si la picioare.
Jeleste de-o ora-ncoace
Prin fanete si rastoace;
Sta pe burta, cand pe spate,
Suspinand ca nu mai poate!
Pe-o lacusta cam senila
O lovise brusc o mila
Si ii spuse cu rabdare
Ca el are vindecare.
Si-i vorbi despre furnici,
De dusmance. Ce sa zici?
A-ncretit fruntea usor,
- Nu ma duc, chit c-o sa mor!
Ca un fulger e patruns
De la talpi si pana sus!
Cade in genunchi deodata,
Lacusta e speriata:
- Lasa mandria, Ilie,
Caci furnica leacuri stie!
Doar nu vrei sa mori asa,
Vara cine ne-o canta?
Si s-a dus indurerat.
Furnica l-a consultat,
Doamne, pe niste saltele
Moi, sa te ingropi in ele!
Trei surori in preajma lui,
Doctorita si un pui,
Ce tinea o trusa mica,
Instrumente de furnica!
L-au consultat cu migala
Si i-au spus fara sfiala:
- Esti bolnav, dar boala este
De la mers si nu-i poveste!
Febra la muschi, esti slabit,
Mainile ti-au amortit
Pe vioara si arcus,
Te voi vindeca acus!
Sezi intins frumos, in pat,
E pufos si e curat;
Si vei sta un timp la noi,
Pan' vei fi iarasi vioi.
Ehei, cata desfatare,
La furnica patu-i moale!
L-au internat si-ngrijit,
Acum canta fericit!
Dar ceva-l nelinisteste,
Ca-i dator si chibzuieste:
"Cum sa car eu un bob mare,
Plata de spitalizare?"
