Autor: Gheorghe Scripca
Ruine vechi de spaima si castel
ne-ntimpina-n portaluri cu fantome.
Ce tainica serata si-n ce fel
petrec mesenii prelungitei come?
Urzesc idile tristii cavaleri,
parelnici ca un abur. Dar cochete,
rid in surdina, pline de-ntrebari,
mirese inutile si subrete...
Sint palizi dansatorii, n-au culori:
abia-ntremati din ceata si parere -
danseaza de cu noapte pina-n zori,
cind, ca prin farmec, tot soborul piere...
Vioaie busturi, stind pe socluri, fix,
cintind solistic si-aruncind ocheade,
te urmaresc ...pudrate-n somn cu tix;
altfel, solistii-s mutre cumsecade.
Bizare si lugrube-nchipuiri...
Le urmaresti cu spaima si nesatiu,
gindind, cum aste triste plasmuiri,
doar timpul si-l disputa, nu si spatiul...
Iar cind, trecind de vaierul anost,
cite-o fantoma iese-n pas cu tine,
apoi dispare, caci atit i-a fost -
te pipai si te-ntrebi, daca ti-i bine.
Adio, umbre, ce-ati trecut, cindva,
prin lumea noastra-care, cine stie?
Va fi, vreodata, nostima si ea
la ceas de spaima si...\"holografie\" ?
