Tot ce trebuie sa stii pentru o vacanta perfecta la Disneyland Paris

/ / Modificat: 2017-05-05
Tot ce trebuie sa stii pentru o vacanta perfecta la Disneyland Paris

Orice copil isi doreste sa ajunga la Disneyland si nici nu ne miram de asta avand in vedere ca este un loc plin de culoare, veselie si distractie. Ar fi si pacat ca micutul tau sa nu ajunga acolo, asa ca poate anul acesta sau anul viitor vei opta pentru Disneyland Paris pentru concediul de vara.

Noi iti spunem tot ce ar trebui sa stii inainte sa-ti faci bagajele si sa pornesti la drum cu destinatia Disneyland Paris.

Cu micutii in vacanta

Concediul cu prichindeii este total diferit fata de un concediu in doi sau cu gasca de prieteni. Prioritea devine copilul, iar destinatia si locurile de cazare sunt alese in functie de facilitatile pe care le pot oferi micutilor.

mickey_minnie

In functie de varsta copiilor si de destinatie, alege un anumit mijloc de transport. Pana in Franta, drumul este destul de lung si s-ar putea ca un copil sa nu faca fata foarte bine unui drum de cateva zile. Cel mai bine ar fi sa luati avionul pana in Paris. Daca nu vreti sa zburati, o posibilitate este si masina personala daca faceti multe popasuri pe drum. Puteti merge pana la Budapesta, stati o zi, apoi mergeti in Viena, si tot asa pana in Paris. Veti vedea mai multe orase europene in acest fel, dar ar putea sa devina obositor, mai ales pentru sofer.

Cauta un hotel potrivit pentru o familie, cu un loc de joaca pentru copii. Unele hoteluri au de asemenea si servicii de baby-sitting. Interesati-va atunci cand faceti rezervarile daca respectiva unitate de cazare este family-friendly. Daca v-ati hotarat sa mergeti la Disneyland, distractia este asigurata si cu siguranta copii nu vor mai avea nevoie de nicio alta activitate.

In ceea ce priveste bagajele, trebuie sa tii cont de faptul ca e mai bine sa ai la tine orice si sa nu ai nevoie, decat sa ai nevoie de un lucru si sa nu-l ai. Bagajul ar putea deveni voluminos, insa e absolut necesar sa ai la tine de toate. Asta include si haine subtiri, dar si unele mai groase, chiar daca mergeti la Disneyland vara. Nu se stie niciodata cum va fi vremea, asa ca e bine sa ai la tine haine pentru orice scenariu.

Pune in bagaj si medicamente pentru cel mic, pentru burtica, pentru dureri si pentru raceala. Nu uita sa incluzi in aceasta trusa medicala de voiaj si un unguent pentru zgarieturi si rani. Noi speram sa nu ai nevoie de ele, insa nu se stie niciodata ce situatii apar si e mai bine sa fii pregatita. Daca mergeti vara, nu uita de lotiune de protectie solara, vei sta toata ziua in parc prin caruseluri cu cel mic si s-ar putea sa va prinda soarele.

Unde te cazezi?

Statiunea se afla la 32 de kilometri de capitala Frantei, asa ca te poti caza la un hotel din Paris si sa mergi cu mijloacele de transport in comun pana acolo. O varianta mai avantajoasa o reprezinta insa cazarea chiar in parc. Daca alegeti sa stati acolo, in pretul cazarii este inclus si micul dejun, precum biletele de intrare pe tot parcursul sederii. Un alt avantaj al cazarii in parc este si faptul ca vei primi cateva bilete "Fastpass", care iti vor permite sa sari peste coada de la un carusel.

Costul cazarii la Disneyland nu este unul mic, insa daca te gandesti ca economisesti banii cu transportul din Paris si cu biletele, s-ar putea sa fie chiar mai avantajos decat daca te cazezi in Paris, mai ales ca nici acolo cazarile nu sunt foarte ieftine.

Mickey_Goofy_disneyland_paris

Rezervarile pentru cazare le poti face pe site-ul oficial al parcului: www.disneylandparis.com. Tot aici poti gasi oferte de sezon, de tipul "platesti 4 nopti, a cincea este gratuita". De altfel, orice fel de intrebari ai avea legate de cazare si nu numai, poti suna acolo si un angajat iti va raspunde la intrebare. Numarul este 01 605 83 83.

Ce puteti face la Disneyland Paris?

Ca este un loc plin de magia specifica desenelor animate Disney stim cum totii, dar ce putem face concret in aceste parcuri? Un prim raspuns la aceasta intrebare este legat de caruseluri. Tu si micutul tau va puteti distra dandu-va in caruseluri tematice.

Puteti face un tur ar parcului cu trenuletul si sa mergeti la Pasajul Descoperirilor, unde veti putea vedea replici fidele ale unor inventii care au schimbat lumea. Nu ratati o tura la volanul unei masinute la fel cum sunt cele din animatia "Cars" si distrati-va in caruselul dedicat simpaticului elefantel Dumbo. Intrati in "Barlogul Dragonului", treceti prin "Pasajul fermecat al lui Aladdin" si faceti un popas intr-un orasel in miniatura desprins din lumea basmelor. Acestea reprezinta doar o mica parte din atractiile parcului, practic orice desen animat produs de studiourile Disney are un carusel sau un spatiu dedicat lui. Unele caruseluri si zone i-ar putea speria pe micuti, asa ca parcul are anumite restrictii de inaltime la unele dintre ele. Poti consulta aceste restrictii pe site-ul oficial.

daisy_donald

Aceasta statiune cuprinde atat Disneyland Park, cat si Walt Disney Studios, iar la studiouri micutii au sansa sa vada cum se face un desen animat. Pe parcursul zilei veti asista la parada personajelor in parc, iar in zona dedicata studioului in fiecare dupa-amiaza are loc spectacolul Disney Dreams.

De asemenea, in drumul de la o atractie la alta, personajele Disney vor roi in jurul vostru. Micutul tau se va putea fotografia alaturi de Cenusareasa, Mickey Mouse si Minnie, Aladdin, Alba ca Zapada si multe alte personaje Disney.

Puteti manca la unul dintre numeroasele restaurante din parc si puteti lua suveniruri de la nenumaratele magazine de aici. Nu cheltuiti toti banii in primul magazin, pentru ca veti intalni foarte multe in periplul prin parc.

Program si costuri

Portile se deschid la Disneyland Paris la ora 10.00 a.m. si se inchid la ora 19.00 la Walt Disney Studios si la ora 20.00 la Disneyland Park. Teoretic, pare ca ai suficient timp la dispozitie sa te bucuri de tot ce poate oferi parcul, insa atat cozile cat si multitudinea de atractii fac aproape imposibila acoperirea tuturor in aceste 9 ore, asa ca iti trebuie cateva zile sa te bucuri de tot ce inseamna Disneyland Paris.

Privitor la costuri, trebuie sa stii ca micutii sub 3 ani beneficiaza de gratuitate. Daca nu te cazezi in parc si vrei sa achizitionezi biletele de intrare de pe site, ceea ce te sfatuim sa faci deoarece cozile pot fi destul de mari, pretul pentru un bilet de o zi este de 69 de € pentru adulti si 62 € pentru copii (3-11 ani).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Disneyland Paris Vacanta Disneyland Paris

Articole recomandate

Citeste si despre