Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

21 de motive pentru care iti cade parul

22 August 2017

Un par frumos, stralucitor este visul oricarei femei, pentru ca este usor de coafat si de ingrijit, o carte de vizita perfecta. Dar ce te faci cand tie iti pica un pumn de fire de par in fiecare zi si nu stii ce sa mai faci ca sa rezolvi problema? Ideal este sa identifici cauza caderii parului, pentru ca apoi lucrurile vor fi mai simplu de rezolvat.

cadere-par

Afla care sunt factorii care contribuie la pierderea firelor de par:

1. Stresul

Stresul ne afecteaza sanatatea in diferite moduri, unul dintre acestea fiind si caderea parului. Atat stresul cronic, cat si stresul rezultat in urma unei traume (accident, pierderea cuiva drag), pot fi de vina pentru caderea excesiva a parului.

2. Exces de vitamina A

De obicei, lipsa unor vitamine si minerale este asociata cu unele probleme medicale, insa exista si reversul medaliei. Astfel, un exces de vitamina A in organism poate sa contribuie la caderea parului, potrivit Asociatiei Americane de Dermatologie.

3. Sarcina

La unele femei schimbarile hormonale care au loc in timpul sarcinii pot favoriza caderea parului. Fenomenul ar trebui sa dispara dupa nastere.

4. Lipsa proteinelor din alimentatie

Obisnuiesti sa nu mananci carne si nici alte alimente care contin proteine? Atunci te poti astepta ca parul sa inceapa sa iti cada mai mult decat de obicei (este normal sa pierem intre 50 si 100 de fire pe zi), la doua-trei luni dupa ce ai eliminat sursele de proteine din alimentatie.

5. Genele

Caderea parului poate fi influentata si de mostenirea genetica pe care o avem. Daca in familie exista cazuri de alopecie (cadere a parului) atunci predispozitia este mai mare, mai ales in cazul barbatilor.

6. Anemia

Una din 10 femei cu varsta pana in 49 de ani sufera de deficienta de fier in organism, conditie medicala cunoscuta drept anemie feripriva. Unul dintre simptomele anemiei este si caderea parului.

7. Hipotiroidismul

aaa

Afectiune a glandei tiroide (se secreta hormoni tiroidieni in cantitate insuficienta), hipotiroidia se manifesta, printre alte simptome, si prin caderea firelor de par, iar podoaba capilara are un aspect tern, nesanatos.

8. Unele medicamente

Unele tratamente medicamentoase, in special cele cu antidepresive si steroizi anabolizanti, pot duce la pierderea mai multor fire de par decat in mod normal. De asemenea, persoanele care urmeaza o cura cu citostatice impotriva cancerului trebuie sa stie ca un efect secundar al acestora este pierderea parului. Podoaba capilara va incepe sa creasca dupa terminarea tratamentului.

9. Menopauza

Femeile aflate in perioada menopauzei se pot confrunta cu caderea excesiva a parului, din cauza ca se produc unele schimbari hormonale in corp.

10. Deficienta de vitamina B

Complexul de vitamina B este foarte important pentru buna functionare a organismului, iar atunci cand exista o deficienta, pot aparea probleme precum caderea parului.

11. Scaderea brusca in greutate

Daca ai slabit brusc, corpul poate sa resimta acest lucru ca pe o trauma, iar una dintre consecinte poate sa fie si caderea in exces a firelor de par. Acest lucru se intampla deoarece odata cu pierderea surplusului de kilograme se pierd si minerale si vitamine importante in organism.

12. Tulburarile alimentare

Persoanele care sufera de tulburari alimentare precum bulimia si anorexia se pot confrunta si cu problema caderii parului, pentru ca in corpul lor nu mai ajung toate vitaminele si mineralele de care au nevoie, in cantitate suficienta.

13. Sindromul ovarelor polichistice

Daca ai fost diagnosticata cu sindromul ovarelor polichistice, atunci este bine de stiut ca aceasta afectiune se poate manifesta si prin pierderea in exces a firelor de par de pe scalp. In schimb, femeile care sufera de aceasta boala pot sa aiba fire de par in exces pe fata si pe brate, problema cauzata de dezechilibrele hormonale.

14. Afectiuni ale pielii

De vina pentru pierderea necontrolata a firelor de par pot fi si unele afectiuni ale pielii. In aceatsa categorie intra dermatita seboreica, dermatita de contact, impetigo, dar si psoriazisul.

15. Cancerul de piele

O alta situatie in care o persoana se poate confrunta cu caderea parului este cancerul de piele, din cauza modificarilor care apar la nivelul celulelor pielii.

16. Anotimpurile pot influenta caderea parului

Toamna cad mai multe fire de par decat de obicei. Specialistii spun ca acest lucru se intampla deoarece firele de par se opresc din crestere in luna iulie, pentru ca in lunile octombrie-noiembrie sa cada in mod accelerat. Urmeaza apoi etapa de regenerare, cand foliculii cresc din nou.

17. Alopecia areata

Persoanelor care sufera de aceasta afectiune fie le lipseste parul de pe tot scalpul, fie doar in anumite zone ale scalpului. Boala poate fi asociata cu alte afectiuni precum lupusul si diabetul zaharat.

18. Unele coafuri

O vorba din popor spune ca "baba sufera la frumusete". Ei bine, adevarul este ca atunci cand ne coafam parul incorect acest lucru poate sa afecteze firul de par, ducand la caderea prematura a acestora, podoaba capilara devenind mai rara.

Astfel, trebuie sa nu tii parul prea mult timp strans prea tare intr-o coada de cal si nici in impletituri prea stranse, pentru ca astfel este favorizata caderea firelor de par. Nu strange foarte tare parul atunci cand il prinzi cu elastice, pentru ca atunci cand il desprinzi poti ramane cu un pumn de fire de par in mana.

19. Unele produse de ingrijire

De vina pentru pierderea parului pot fi si produsele de ingrijire si de curatare pe care le folosesti. Un sampon nepotrivit tipului tau de par, fixativul si vopseaua de par utilizate in exces, produsele de decolorare pot sa favorizeze subtierea si ruperea firelor de par.

20. Ingrijirea excesiva a parului

Stim cu totii ca excesele nu sunt bune, regula care se aplica si cand vine vorba despre modul in care ne ingrijim parul. Astfel, spalatul in exces pe cap, pieptanatul sau periajul cu miscari bruste, foarte apasat, folosirea in exces a uscatorului de par, cu aer foarte fierbinte, pot contribui la caderea parului in exces.

21. Cicatricile

Daca ai o cicatrice pe scalp, rezultata in urma unei arsuri, a unei lovituri sau in urma unei interventii chirurgicale, cel mai probabil in acea zona parul nu va mai creste la loc sau firele de par vor fi foarte rare.

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul