Autotratamentul cu energie Reiki

/ / Modificat: 2005-09-22
Autotratamentul cu energie Reiki





 

Pentru a folosi energia Reiki in propriul dumneavoastra folos, nu aveti nevoie de nici un mijloc suplimentar. Acest lucru este posibil in orice loc va gasiti, fiindca Reiki il purtati intotdeauna in dumneavoastra.

Daca v-ati decis pentru un mod de viata integral, straduiti-va sa va pastrati sanatatea generala a corpului, psihicului si spiritului. Pentru aceasta este necesara, in primul rand, eliminarea blocajelor interne. Reiki va ajuta zi de zi la combaterea cu succes a stresului si a enervarii.

Principiul de functionare este cat se poate de simplu: Daca folosim tot timpul energia unei baterii si uitam ca, din cand in cand, s-o reincarcam, dupa catva timp bateria se va goli. Cu corpul dumneavoastra se intampla acelasi lucru. In activitatea cotidiana pierdeti energie vitala. Corpul este epuizat, stare in care devine predispus la boala. Va simtiti dezechilibrat sufleteste, obosit si cu spiritul inert. Reiki va ofera o metoda de tratament cu care sa va „reincarcati“ organismul.

Reiki nu actioneaza numai asupra starii fizice si psihice generale prin intarirea si armonizarea sistemului imunitar, dar va ajuta si in micile afectiuni sau rani care apar zilnic, ca de pilda dureri de cap, cucuie, zgarieturi sau vanatai.

Indicatie

Daca suferiti de insomnii, cel mai bine este sa practicati Reiki chiar inainte de culcare. Veti fi surprinsi de efectul pozitiv asupra calitatii somnului dumneavoastra!

Conform statisticilor, fiecare al treilea cetatean german sufera regulat de dureri de cap. In multe cazuri, aceasta afectiune este un semnal pentru prea mult stres si un dezechilibru al energiilor. Si aici Reiki va poate ajuta! Deoarece actioneaza pozitiv asupra energiilor, el elimina stresul si va ajuta sa faceti mai bine fata situatiilor agitate.

Indicatie

Zgomotul permanent, stresul si influentele nocive ale mediului dauneaza corpului si il slabesc in timp. Cu Reiki puteti elimina acesti factori impovaratori.

Reiki, energia vitala universala, poate fi utilizata fara nici un pericol in majoritatea bolilor sau tulburarilor corpului. De regula, nu aveti de ce sa va temeti de efecte secundare.

In plus, autovindecarea cu Reiki este de mare ajutor pentru dezvoltarea propriei personalitati. Ajungeti la o maturitate interioara care va va transforma intr-un om saritor si cu constiinta responsabilitatii.

In afara de aceasta, autotratamentul este un foarte bun exercitiu in cazul in care doriti sa transmiteti Reiki si altora. Simtind efectul energiei Reiki pe propriul corp, invatati sa evaluati mai bine diversele reactii care apar atunci cand ii tratati pe altii.

In rezumat, se poate spune ca autotratamentul este o experienta importanta, atat pentru dezvoltarea capacitatilor dumneavoastra Reiki, cat si pentru propria persoana.

Acest material apartine Editurii Niculescu. Orice reproducere a acestuia fara acordul Editurii este interzisa.

Cum se desfasoara autotratamentul?



  

Pentru autotratament, folositi aceleasi pozitii pe care le-ati invatat pentru tratarea altor persoane. Incepeti de preferinta de la cap, apoi parcurgeti sistematic toate pozitiile, pana ajungeti in final la picioare. Nu omiteti nici locurile de pe spate la care puteti ajunge destul de comod, cum ar fi regiunea rinichilor. Daca din cauza unor probleme (de exemplu, aveti dificultati sa ajungeti cu mainile la picioare) una sau alta din pozitii nu va este la indemana, renuntati pur si simplu la ea.

Intrucat energia Reiki se distribuie oricum in tot corpul, chiar si locurile cele mai intime vor fi in cele din urma suficient ingrijite. Trebuie sa va tineti mainile in fiecare pozitie pana cand senzatia de mancarime, sau de caldura, pe care o simtiti dispare treptat.

Observati-va meticulos senzatiile. Tratati fiecare parte a corpului cu aceeasi atentie, chiar daca aveti senzatia ca unele pretind mai multa energie Reiki decat altele.

Pentru autotratament sunt necesare aceleasi preparative ca la tratarea altcuiva. Rezervati-va suficient timp si alegeti o incapere cat mai linistita cu putinta, in care sa va simtiti bine si sa nu fiti deranjat. Scoateti toate bijuteriile si obiectele de imbracaminte prea stramte.

O muzica in surdina, o lumina difuza precum si un odorizant relaxant au de asemenea un efect pozitiv asupra vibratiilor din incapere. Asezati-va comod pe o canapea, sau pe o cuvertura asternuta direct pe jos. Aveti grija ca in timpul tratamentului sa nu va fie frig.

Pentru o mai buna relaxare a picioarelor, puteti pune un rulou sub genunchi. Incepeti intotdeauna de la cap; dupa care deplasati-va de-a lungul intregului corp. Puneti mainile pe diferitele parti ale corpului pe care doriti sa le tratati si lasati energia Reiki sa patrunda. Pentru fiecare pozitie trebuie sa va rezervati cinci minute bune, iar pentru locurile cu probleme pana la 20 de minute.

Si in autotratament este valabila recomandarea: "Fiti atenti la ce simt mainile dumneavoastra."

Cu Reiki ati deprins o tehnica prin care va puteti incarca cu energie unde si cand doriti, oricat de des vreti si oricand este necesar. Reiki va ofera marea sansa de a incepe o viata completa, din care este de la sine inteles ca fac parte atat o alimentatie sanatoasa si echilibrata cat si o activitate fizica suficienta.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre