Cum sa tii sub control alergia alimentara a copilului

/ / Modificat: 2016-03-31
Cum sa tii sub control alergia alimentara a copilului

Alergiile alimentare ale copilului sunt unele dintre conditiile medicale care-ti pot da serioase batai de cap, ca parinte. In conditiile in care alergenii alimentari se "ascund" printr-o multime de mancaruri consumate adesea in oras sau in produsele cumparate din hypermarketuri, cititul etichetelor a devenit al doilea "job" al tau.

Iata cateva masuri simple si la indemana care te ajuta sa tii sub control alergiile alimentare ale celui mic!

Fa-i teste si afla exact la ce alimente sau ingrediente este alergic!

Exista o multime de alimente cu potential alergenic ridicat:

  • alune;
  • oua;
  • fructe de mare;
  • peste;
  • soia;
  • lactate (lactoza) etc.

Pentru a proteja corespunzator sanatatea copilului, este important sa identifici, inainte de orice, alimentele sau ingredientele la care copilul este alergic si predispus socurilor anafilactice, pentru a le evita in meniul lui.

In conditiile in care orice aliment poate fi periculos pentru sanatatea copilului, realizarea unor teste speciale pentru identificarea principalelor alergii este prima masura pe care trebuie sa o iei, pentru a-ti ingriji corespunzator micutul.

Creeaza o lista de ingrediente sau alimente cu potential alergic!

La interpretarea rezultatelor testelor pentru alergii, probabil ca medicul iti va insirui o lista intreaga cu substante cu potential alergic pentru cel mic. Insa acestea se pot regasi si sub alte nume in alimentele uzuale.

De aceea, este indicat sa vorbesti cu medicul si stabiliti impreuna topul si lista alimentelor pe care ar fi bine sa le eviti in dieta celui mic.

Verifica intotdeauna eticheta produselor alimentare!

Inainte de a-i oferi copilului un produs alimentar, verifica foarte atent continutul acestuia si urmareste pe eticheta si mentiunea - "produsul poate contine urme de...", regasita adesea sub lista cu ingrediente principale. Este o mentiune speciala pentru alergici.

Chiar daca ingredientele principale ale unui aliment sunt sigure, in cazul in care produsul contine urme, oricat de mici, de substante la care copilul este alergic, este indicat sa il scoti din alimentatia lui.

Invata copilul sa nu imparta tacamurile cu alti copii!

Este recomandat sa-l inveti de mic sa nu imparteasca la comun tacamurile, bomboanele sau acadelele cu alti copii. Pe langa faptul ca este neigienic si nesanatos, impartirea la comun a acelorasi furculite si cutite cu alti copii, exista si riscul ca cel mic sa intre in contact cu substante si ingrediente la care este alergic si sa-si puna, astfel, sanatatea in pericol.

Discuta cu copilul principalele reguli alimentare de care trebuie sa tina cont!

De fiecare data cand cel mic trebuie sa ia masa in alta parte decat acasa, cand este sub supraveghere atenta, ingrijorarea ta atinge cote maxime. Cum nu poti sa-l monitorizezi continuu si sa ii controlezi alimentatia non-stop, este foarte important sa ii faci, de mic, o educatie in acest sens.

Vorbind cu el despre alergii alimentare si explicandu-i cat este de important sa stea departe de anumite ingrediente, in cele din urma, copilul va intelege de ce trebuie sa le evite. Va constientiza ca, mancandu-le, isi pune sanatatea in pericol.

Vorbeste intotdeauna cu el pe un limbaj adecvat varstei si capacitatii lui de intelegere. Explica-i si repeta-i constant si ca, daca nu este sigur de ceea ce se regaseste intr-o farfurie care ii este servita sau nu stie ce contin exact preparatele respective, este mai bine sa nu le manance.

Vorbeste cu educatoarea de la gradi despre alergiile alimentare ale celui mic!

In cazul in care copilul sufera de alergii severe la anumite ingrediente alimentare banale, este foarte important sa le specifici educatoarei si conducerii scolii, pentru a nu se regasi, sub nicio forma, in meniul lui.

In plus, vorbeste cu educatoarea sa il supravegheze atent in timpul mesei, pentru ca cel mic sa nu fie tentat sa manance vreun produs de la alt copil, care i-ar putea dauna sanatatii.

Eticheteaza cutiile pentru pachetelul de gradi sau scoala!

Cutia pentru pachetelul copilului de gradinita sau scoala se poate rataci oricand prin clasa. Pentru a evita situatia in care alt copil are o cutie identica cu a lui, care poate contine ingrediente ce-i pot provoaca reactii alergice, este recomandat sa lipesti o eticheta cu numele lui pe ea. Pentru mai multa siguranta, lipeste inca o eticheta cu numele alimentelor la care este alergic, astfel incat niciun educator sau coleg sa nu fie tentat sa i le ofere.

Trimite-l la petreceri cu propriile gustari!

Din momentul in care copilul intelege ca sanatatea lui este cea mai importanta si ca trebuie sa evite sa manance alimente la care este alergic sau asupra continutului carora exista suspiciuni, va pricepe si de ce trebuie sa mearga la petrecerile colegilor cu propriile gustari.

Pentru mai multa siguranta, vorbeste, inainte de petrecerea la care merge, cu organizatorii evenimentului. Atentioneaza-i cu privire la sensibilitatile alimentare ale celui mic si roaga-i sa il supravegheze indeaproape, pentru a se asigura ca mananca doar din propriile gustari.

Invata copilul sa recunoasca simptomele alergiei!

Dupa ce te pui la curent cu principalele manifestari ale alergiilor alimentare, invata-ti copilul simptomele acestei conditii medicale. Este foarte important sa stie sa recunoasca la timp primele simptome, astfel incat sa ceara ajutorul la timp, celor din jur, in cazul in care manifesta astfel de reactii.

Asigura-te ca aveti cate o doza de epinefrina cu voi, oriunde mergeti!

In situatia in care copilul sufera de alergii severe, care se pot manifesta prin socuri anafilactice ce-i pot ameninta viata, este important sa poarte cu el injectii cu epinefrina, pentru situatii de urgenta.

La inceput, i le vei pune tu in ghiozdane sau buzunare, insa pe masura ce creste si va avea grija singur de el, va fi direct responsabil de aceasta masura. Invata-l de mic ce trebuie sa faca cu epinefrina, cand si cui sa i-o dea, in cazul in care trece prin situatii in care manifesta reactii alergice la mancare.

Mai cunosti si alte masuri simple si la indemana pe care ar trebui sa le ia parintii pentru a tine alergiile alimentare ale copilului sub control? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos! 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alergii alimentare copii Alergii copii Alimentatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre