Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Alergia la antibiotice la copii

31 Martie 2016

Ca orice alt medicament, antibioticele pot provoca reactii alergice la copii, dar aceste alergii nu sunt intotdeauna usor de diagnosticat. Antibioticele, medicamente recomandate in tratamentul infectiilor bacteriene, pot provoca reactii alergice la orice varsta, insa cei mai expusi sunt adulti intre 20 si 49 de ani.

Alergia la antibiotice la copii se poate manifesta cu simptome diferite, insa cel mai des se poate observa pielea inrosita si iritata. In cazurile grave, alergia poate obstructiona caile respiratorii sau poate duce la soc anafilactic.

Penicilina si sulfamidele sunt antibioticele cu riscul cel mai mare de alergie, insa orice medicament de acest tip poate provoca o reactie adversa micutului tau.

Cum apare alergia la antibiotice

In functie de intensitatea rectiei, alergia la antibiotice este clasificata in trei tipuri:

  • imediata: simptomele apar in maxim o ora;
  • accelerata: simptomele apar intre o ora si patru ore;
  • intarziata: simptomele apar dupa trei zile.


Reactia alergica depinde si de modul de administrare al antibioticelor. Riscul de alergie este mai ridicat in cazul administrarii intravenoase sau intramusculare decat in cazul administrarii orale.
reactii_antibiotice_copii

Foto: theleader.info

Cum se manifesta alergia la antibiotice

Factorul cel mai mare de risc este expunerea precedenta la agentul alergic. In cazul sugarilor, expunerea ar fi putut avea loc si in timpul sarcinii, daca mama a urmat un tratament cu antibiotice.

Simptomele cel mai des intalnite ale alergiei la antibiotice includ:

  • inrosirea si iritarea pielii;
  • mancarimea pielii;
  • senzatii de mancarime in zona ochilor;
  • umflarea zonei gurii si a gatului;
  • congestie respiratorie.


In cazurile extrem de severe, pot aparea o serie de alte simptome:

  • cianoza (albastrirea pielii);
  • ameteala;
  • lesin;
  • anxietate;
  • greata;
  • diaree;
  • cresterea tensiunii arteriale.

Ce masuri trebuie luate

In cazul aparitiei simptomelor specifice, tratamentul cu antibiotice trebuie intrerupt imediat. In functie de gravitatea simptomelor, parintii pot consulta un medic sau pot astepta ameliorarea si disparitia lor.

Daca micutul tau are dificultati de respiratie in urma administrarii de antibiotice, este recomandat sa fie consultat de urgenta de un medic, deoarece o reactie alergica grava poate duce la blocarea completa a cailor respiratorii si la moarte.

Cel mai des, simptomele sunt ameliorate dupa administrarea de antihistaminice sau corticosteroizi.

Diagnosticarea alergiei la antibiotice

Inghetata devine mult mai delicioasa atunci cand este facuta in casa, din ingrediente sanatoase, alese de tine. Iata cum sa faci inghetata cu banane si unt de arahide!

Alergia la antibiotice poate fi rareori diagnosticata fara urma de indoiala, deoarece simptomele pot fi provocate si de infectia pentru care a fost prescris tratamentul. Atunci cand micutul urmeaza un tratament medicamentos ce nu contine doar antibiotice, identificarea substantei care a provocat reactia alergica poate fi si mai dificila.

Penicilina este unul dintre putinele antibiotice care produc metaboliti imunoreactivi ce pot fi detectati de teste pentru stabilirea clara a cauzei simptomelor.

Testele alergenice pot fi efectuate prin inteparea pielii, dar in cazul unor forme grave de alergie si testul poate pune in pericol viata micutului. Chiar daca testele sunt negative, pot aparea simptome usoare (inrosirea pielii fara mancarime) in urma administrarii de antibiotice.

In cazurile in care alergia este usoara, iar tratamentul este absolut necesar si nu poate fi inlocuit, specialistul alergolog poate incerca desensibilizarea micutului la antibiotice, insa aceasta operatiune se efectuaza doar in cazul copiilor internati, deoarece reactiile lor trebuie monitorizate cu atentie.

Ampicilina sau amoxicilina provoaca reactii alergice usoare la 5-10% dintre copii, iar reactia alergica este aproape garantata atunci cand acest antibiotic este prescris ca tratament pentru mononucleoza infectioasa.

Abuzul de antibiotice

Antibioticele sunt recomandate doar pentru tratamentul infectiilor bacteriene, nu in cazul racelii, gripei sau al altor infectii provocate de virusi.

Abuzul duce in timp la o rezistenta crescuta a bacteriilor la aceasta categorie de medicamente. Bacteriile care au fost usor de ucis odata cu introducerea antibioticelor sunt acum mult mai rezistente si pot provoca infectii mai puternice.

Administreaza micutului tau antibiotice doar la recomandarea medicului si tine-l sub observatie in primele trei zile dupa inceperea tratamentului, pentru a putea identifica rapid orice reactie alergica.

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul