Parintilor adoptivi le este mult mai greu sa le spuna copiilor despre faptul ca au fost adoptati decat rudelor si prietenilor. Acestia devin anxiosi cand trebuie sa decida ce anume sa ii spuna copilului si mai ales cand. Multe din aceste temeri nu sunt necesare.
Desi nu exista o modalitate standard de a vorbi copilului despre adoptie, specialistii sfatuiesc familiile sa vorbeasca sincer si deschis de la inceput cu copilul despre faptul ca este adoptat si sa nu faca din asta „mare caz” sau un secret de familie.
Copiilor foarte mici trebuie sa li se explice, in termeni cat mai pe intelesul lor, cat de iubiti au fost de catre parintii biologici si cat sunt de iubiti de parintii adoptivi.
Pe masura ce copilul creste, raspunsurile pe care copilul trebuie sa le primeasca privind adoptia sa trebuie sa fie din ce in ce mai complexe si mai detaliate.
Parintii adoptivi nu trebuie sa asocieze lipsa intrebarilor copilului despre adoptia sa cu o lipsa de interes din partea acestuia.
Desi copilul s-ar putea sa nu aiba intrebari legate de adoptia sa, tacerea sa poate insemna ca acesta incearca se lupa cu sentimentul de abandonare sau resemnare.
Astfel de sentimente pot cauza probleme copiilor mai tarziu in relatiile pe care le vor avea si trebuie neaparat identificate si dicutate cat mai bine inca din copilarie.
Parintii vor trebui sa porneasca ei discutiile despre adoptie pentru a ajuta copilul sa isi exprime sentimentele fata de aceasta situatie.
Parintii adoptivi ii pot spune copilului foarte mic, de exemplu, ca parintii lui biologici l-au iubit foarte mult, dar ca nu au putut sa aiba grija de el asa cum trebuie, astfel acum ei, (parintii adoptivi) sunt cei care il au in grija, il iubesc foarte mult si in plus, au ales sa il adopte pe el din toti copii din lume.
