Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Art. 39. – Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.
Art. 40. – (1) Cererea de încuviinţare a adopţiei se transmite instanţei judecătoreşti de către Oficiu.
(2) Instanţa judecătorească se va pronunţa, în condiţiile prezentei legi, numai după analizarea raportului Direcţiei referitoare la existenţa altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România.
Art. 41. – Adopţia internaţională are efectele prevăzute la art. 50-53 şi presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor, în urma încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească română.
Art. 42. – Adopţia internaţională, în cazul în care adoptatul are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, este supusă dispoziţiilor art. 30 – 33 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Secţiunea a 2-a
Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire
Art. 43. – (1) Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul pe teritoriul altui stat, parte a Convenţiei de la Haga, şi care doresc să adopte un copil din România sunt transmise Oficiului, prin intermediul autorităţii centrale competente din statul respectiv sau al organizaţiilor sale acreditate.
(2) În cazul statelor care nu sunt părţi la Convenţia de la Haga, cererile prevăzute la alin.(1) se transmit Oficiului prin intermediul autorităţii desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau prin intermediul organizaţiilor acreditate în acest sens în statul de primire.
(3) Organizaţiile acreditate prevăzute la alin.(1) şi (2) trebuie să fie autorizate şi de Oficiu, în conformitate cu metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Art. 44. – Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidenţă de Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale acreditate şi autorizate în condiţiile legii atestă că:
a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor;
b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei în statul primitor;
c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin doi ani;
d) sunt asigurate servicii post-adopţie pentru copil şi familie în statul primitor.
Art. 45. – (1) Cererile transmise Oficiului trebuie însoţite de următoarele documente:
a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor;
b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;
c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;
d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;
e) actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor.
(2) Documentele prevăzute la alin.(1) lit. a), c), d) şi e) vor fi prezentate în original şi însoţite de traducerea legalizată în limba română.

Secţiunea a 3-a
Încuviinţarea adopţiei internaţionale de către instanţă
Art. 46. – (1) Cererea de încuviinţare a adopţiei, însoţită de documentele prevăzute la art. 43-45, se înaintează de către Oficiu instanţei judecătoreşti.
(2) Prevederile capitolului VII se aplică în mod corespunzător.
(3) Oficiul are obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale; la pronunţarea asupra cererii de încuviinţare a adopţiei instanţa judecătorească va avea în vedere şi documentul care atestă îndeplinirea acestei obligaţii.
Art. 47. – Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează, în termen de 3 zile de la data comunicării acesteia, un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de la Haga.
Art. 48. – Deplasarea adoptatului din România în statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este posibilă numai atunci când hotărârea de încuviinţare a adopţiei este irevocabilă. Adoptatul se deplasează numai însoţit de adoptator sau familia
adoptatoare, în condiţii de siguranţă corespunzătoare nevoilor adoptatului.
Art. 49. – (1) Oficiul are obligaţia să urmărească evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părintele sau părinţii săi adoptivi cel puţin doi ani după încuviinţarea adopţiei, prin intermediul autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al părinţilor adoptivi.
(2) În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin.(1), Oficiul trebuie să solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor.
(3) În cazul în care, ulterior adopţiei internaţionale, adoptatorul sau familia adoptatoare îşi stabileşte domiciliul în România, urmărirea evoluţiei copilului cade în sarcina Direcţiei în a cărei rază teritorială adoptatul îşi are domiciliul.