In Vechiul Testament se povesteste despre unul dintre cei mai mari profeti, inteleptul Daniel. Cu peste 2500 de ani in urma, cel mai mare imperiu din acele vremuri era condus de Regele Darius. Acesta locuia in cetatea Babilonului. El imparti regatul in mai multe provincii si numi la conducerea fiecareia cate un barbat destoinic. Dintre toti conducatorii numiti de Darius, Daniel era cel mai intelept, intrecandu-i pe toti cu priceperea si cu realizarile sale. Ceilalti dregatori au inceput sa-l urasca pe Daniel, din invidie cautand sa scape de el. Vazand cat este Daniel de credincios, ca nu trece o zi in care sa nu se roage si sa nu-i multumeasca lui Dumnezeu, ce s-au gandit? Au mers la Regele Darius si i-au spus:
- Maria ta, bine ar fi ca o vreme toata lumea din intreaga imparatie sa nu se inchine nimanui altcuiva decat tie!
Regele a fost incantat de vorbele mestesugite ale dregatorilor si a poruncit ca timp de 30 de zile nimeni sa nu se roage si sa nu i se inchine decat lui.
Daniel, ca un bun credincios ce era, a continuat neabatut sa se roage zilnic in casa sa. Dar ceilalti conducatori tocmai asta asteptau. S-au dus degraba la rege, spunandu-i ca cineva incalca porunca sa si ca trebuie pedepsit fara mila. Regele a incuviintat imediat. Abia cand a aflat ca este vorba de Daniel, Regelui Darius i-a parut rau de hotararea luata, caci tinea mult la Daniel, pentru intelepciunea si priceperea sa. Dar hotararea fusese deja luata, asa ca trebuia indeplinita pedeapsa. Soldatii l-au luat pe Proorocul Daniel si l-au aruncat intr-o groapa adanca, unde erau tinuti lei salbatici si infometati. Groapa a fost astupata si regele a dat porunca sa nu umble nimeni acolo pana a doua zi.
Dregatorii au plecat multumiti ca au scapat in sfarsit de Daniel. Nimeni nu ar fi putut sa scape din vagauna aceea, din ghearele si din coltii leilor flamanzi, ce devorau pe oricine s-ar fi apropiat de ei.
A doua zi dimineata a venit imparatul si intreaga sa suita si a dat porunca sa fie scos trupul fara viata al lui Daniel.
Dar, minune! Din intuneric, de pe fundul acelei gropi adanci, s-a auzit glasul lui Daniel. I s-a aruncat o franghie si a fost scos afara nevatamat. Nu avea nici macar o zgarietura! In fata acestei minuni, Regele Darius a recunoscut:
- Mare este Dumnezeul tau, Daniele, dar cum ai scapat cu viata de acesti lei insetati de sange?
- Maria ta, Dumnezeu a vazut ca nu am nici o vina si ca pe nedrept s-a cautat pieirea mea, de aceea s-a milostivit de mine si m-a scapat teafar.
Dandu-si seama ca acesta este adevarul, Regele Darius a vrut sa faca dreptate. Asa ca a poruncit sa fie aruncati la lei conducatorii si dregatorii care complotasera impotriva Proorocului Daniel, iar fiarele s-au repezit neantarziat asupra lor.
Datorita credintei pe care o avea, datorita increderii sale in dreptatea si in ajutorul lui Dumnezeu, Proorocul Daniel a scapat teafar si nevatamat din groapa cu lei, caci Dumnezeu ii apara pe cei nevinovati si, mai devreme sau mai tarziu, le face dreptate!
