Buna.
Uneori momentele de dinainte si imeriat dupa despartiri, nebunia cu procese, custodii samd, ca sa nu mai spun lucrul cu emotiile copiilor ne pun in atatea stari, trairi atat de intense incat ne ajung creierii si sufletele pe moatze. Mai nasol cred este ca noi, adultii, avem, gasim, cu cine vorbi, in timp ce copiii nostri.. cam.. nu. Iese careva cu copii ce au trevut prin despartirile parintilor laolalta, sa se poata si ei desxhide si sa discute cu cei aidoma lor?