Sunt insarcinata pentru a treia oara si am decis ca, de data aceasta, sa fac trecerea exclusiv la haine din bumbac de calitate pentru copilul meu. Nu am facut acest lucru pentru primii mei doi copii, deoarece nu am considerat-o o prioritate si nici nu existau suficiente magazine care sa comercializeze astfel de produse.

Cand am avut primii doi copii (un baietel si o fetita), am primit cadou foarte multe haine si nu a fost nevoie sa mai cumparam altele. Evident, hainele de la primul copil le-am folosit si pentru al doilea. Acum cateva luni, cand am facut curat in pod, am gasit doar cateva articole care mai puteau fi purtate.

Din moment ce stiam ca urmeaza sa inlocuiesc majoritatea hainutelor pentru copii, am inceput sa ma documentez pe internet si am descoperit ca unele dintre cele mai sustenabile si ecologice articole vestimentare pentru bebelusi si copii sunt hainele din bumbac de calitate. Familia noastra consuma alimente bio de ani intregi, dar pana acum achizitionarea de haine din materiale naturale nu a fost o prioritate pentru noi. In prezent, cumpar numai haine de bumbac de calitate pentru copiii mei, din urmatoarele motive:

1. Bumbacul este una dintre cele mai tratate chimic culturi din lume (bumbacul reprezinta 3% din suprafata cultivata mondiala, insa pentru aceasta cultura sunt folosite 25% din insecticide si 10% din pesticidele din lume). Din acest motiv, am ales sa cumpar doar haine din bumbac ecologic si de calitate, care sa nu fie tratat chimic sau cu pesticide, pentru a-i proteja bebelusului nostru pielea fina, dar si pentru a ajuta la reducerea cantitatii de pesticide folosite la nivel mondial. Ultimul nostru copil a avut dermatita si m-am gandit mereu daca nu cumva acest lucru a avut legatura cu hainele care nu erau din bumbac de calitate si care ii iritau pielea.

2. Numai 10% din pesticidele folosite pe culturile de bumbac isi ating tinta, restul ajung in aer si apa, iar aproximativ 2 milioane de pasari mor anual din cauza pesticidelor. Acesta este un alt motiv pentru care am ales sa trec la haine ecologice, din bumbac 100%, pentru bebelusul nostru.

3. Pesticidele si insecticidele folosite in cultivarea bumbacului nu sunt singura problema. Pentru procesarea bumbacului e nevoie si de alte chimicale, printre care inalbitori.

4. La fabricarea hainutelor din materiale sintetice se folosesc produse petrochimice, plastic si alte substante care au fost asociate cu dereglari ale sistemului endocrin, dezechilibre hormonale si chiar cancer.

5. De asemenea, multe dintre aceste hainute contin chimicale ignifuge. Pe de o parte, protejarea copilului de foc este o idee foarte buna, insa pe de alta parte aceste chimicale pot duce la probleme hormonale, aparitia timpurie a pubertatii, acestea ajungand in sangele si urina copiilor. Mai mult, daca mamele poarta si ele haine tratate cu chimicale ignifuge, acestea pot ajunge chiar si in laptele matern.

Vestea buna este ca exista o alternativa la hainele din materiale sintetice: este vorba despre hainele din bumbac de calitate. Aceste hainute sunt produse din bumbac netratat in vreun fel si transportate in conditii de maxima siguranta, pentru a nu se contamina, reprezentand o solutie pe termen lung. Daca asteptati primul copil, iata cel mai bun sfat pe care vi-l pot da pentru a nu-i pune sanatatea acestuia in pericol: creati o garderoba simpla, numai de haine din bumbac de calitate. Sunt multe magazine acum care comercializeaza astfel de produse, de unde puteti comanda si online. Nu trebuie sa cumparati foarte multe haine la inceput, mai ales ca bebelusul va creste foarte rapid si va avea nevoie de alte hainute.

Intr-o lume perfecta, cu totii am manca numai alimente bio si am purta numai haine ecologice. Acest lucru nu este deocamdata posibil, insa putem incepe sa facem schimbari in bine alegand optiuni mai sigure pentru noi si familia noastra. Voi ce parere aveti despre hainele ecologice din bumbac de calitate?