Get Adobe Flash player

Visul de a avea copii

Polipii uterini

26 August 2010

Polipii uterini apar la nivelul peretului intern al uterului si sunt una dintre dintre cauzele infertilitatii. Ce simptomatologie prezinta, care sunt factorii de risc care favorizeaza aparitia lor si cum interfereaza ei cu incercarile tale de a avea un copil, citeste in continuare!

Ce este un polip uterin?


Polipul uterin este o excrescenta de mici dimensiuni localizata pe peretele intern al uterului. Acesta se mai numeste si polip endometrial, pentru ca de fapt el apare ca urmare a inmultirii exagerate a glandelor endometriale de la nivelul mucoasei uterine (endometrului).

Polipii uterini se dezvolta treptat, iar marimea difera: pot avea de la cativa milimetri (asemenea unei seminte de susan) pana la maxim 5 cm (asemenea unei mingiute de golf).

O femeie poate dezvolta unul sau mai multi polipi uterini, iar varsta predominanta de aparitie a lor este intre 40 si 50 de ani, insa apar si la femeile tinere.

Ce determina aparitia lor?

Inca nu sunt foarte bine cunoscute cauzele aparitiei polipilor uterini, dar se considera ca cei vinovati ar fi hormonii.

Mucoasa uterina este cea care raspunde la cei mai importanti doi stimuli hormonali:

 

  • proliferativ (cantitativ, de crestere) – determinat de estrogen;

 

Cum acoperi cu ajutorul machiajului semnele de oboseala. Afla de la Raluca Luca, make-up artist!

  • secretor (calitativ, responsabil cu pregatirea mucoasei uterine pentru instalarea unei sarcini) – determinat de activitatea progesteronului.


Atunci cand apare un dezechilibru in "comunicarea" dintre cei doi hormoni in organism, apare hiperplazia endometriala, adica cresterea exagerata a endometrului si productia de astfel de polipi.

Cum iti dai seama ca ai polipi uterini si cand este cazul sa mergi la doctor?


De cele mai multe ori nu iti dai seama, sunt foarte bine ascunsi si nu se manifesta in organism, astfel incat sa iti dea de gandit. Sunt identificati adesea la o ecografie pelviana. Insa exista cateva semne care te-ar putea conduce in cabinetul unui medic pentru mai multe investigatii:

  • menstruatii neregulate;

 

  • sangerari intre ciclurile menstruale;

 

 

  • crampe abdominale severe;

 

  • sangerari vaginale dupa instalarea menopauzei;

 

  • infertilitate (polipii uterine favorizeaza infertilitatea prin faptul ca afecteaza mucoasa uterina, devenind un mediu nesanatos pentru dezvoltarea sarcinii; de asemenea, acesti polipi cresc riscul avortului spontan).


Daca manifesti unele dintre simptomele de mai sus si ti se pare ca au o frecventa mai mare, atunci este cazul sa mergi la medic pentru a exclude varianta polipilor uterini.

Factori de risc in aparitia polipilor uterini:


  • varsta (apar adesea dupa 40 de ani);

 

  • obezitatea;

 

  • hipertensiunea;

 

  • administrarea de tamoxifen (medicament folosit in tratatarea cancerului mamar).


Cum se depisteaza?


Odata ajunsa in cabinetul medicului, vei beneficia de mai multe examene medicale, cele mai importante pentru depistarea polipilor uterini fiind:

  • ecografia;

 

  • histerosalpingografia - ofera imagini radiografice referitoare la cavitatea uterina;

 

  • histeroscopia - introducerea unui telescop extrem de subtire, intre 3 si 5 mm diametru, prin canalul cervical pentru explorarea cavitatii uterine.


Metode terapeutice pentru eliminarea polipilor

In timp ce unii polipi (foarte mici si asimptomatici) se retrag de la sine, asteptarea fiind singura solutie de eliminare a lor, altii mai dezvoltati necesita inducerea unor metode de tratament:

  • medicatia – o solutie temporara, deoarece dupa terminarea tratamentului polipii reapar;

 

  • chiuretajul – cu ajutorul unui instrument metalic ascutit (folosit si la avort), medicul curata peretii uterului, indepartand excrescentele; acest lucru se poate face si in timpul histerectomiei, medicul putand vedea interiorul uterului si sa localizeze polipii pentru indepartarea lor;

 

  • histerectomia  – in general, polipii uterini sunt benigni (necancerosi), dar daca in urma analizelor se constata ca acestia contin celule canceroase, atunci indepartarea uterului este absolut necesara.

 

Articole recomandate

COMENTARII

Calculeaza perioada fertila

Data ultimei menstruatii:

Durata ciclului menstrual:

zile