Get Adobe Flash player

Visul de a avea copii

Pregatirea emotionala pentru primul bebelus

23 Mai 2011

art_sarcina_sentimente_trairi_fat_mamaNumai gandul la momentul cand vei avea primul bebe este coplesitor. Dar cand mai ramai si insarcinata, emotiile si sentimentele, dar si senzatiile care te incearca sunt cu adevarat inedite. Experienta este minunata si unica, dar de multe ori se poate transforma in anxietate sau conflicte emotionale carora trebuie sa le faci fata.

 

 

 

Afla cum te pregatesti emotional pentru primul bebelus!

 

Emotiile si grijile care te incearca atunci cand esti gravida pentru prima oara fac parte din pregatirea pentru a fi parinte.

 

Nu sunt neobisnuite si sunt traite de mai toate mamicile. Chiar si cele mai tematoare emotii sunt benefice si te ajuta atat pe tine, cat si pe partenerul tau sa va adaptati conditiei de parinte si momentului (mult mai coplesitor) in care va trebui sa aveti grija de nou-nascut. Emotiile si starile psihice care te incearca sunt declansate inprincipal de schimbarile hormonale ce au loc la inceputul sarcinii. Unele dintre ele sunt pozitive si iti ofera stralucirea data de sarcina, altele sunt mai putin placute si te fac sa te simti trista, depresiva, anxioasa etc. Cele mai frecvente temeri cand esti insarcinata cu primul copil

 

Frica de a nu pierde sarcina!

 

Top carucioare pentru copii - pe care sa le cumperi si de ce!

Ti-l doresti atat de mult, ai facut atatea eforturi pentru a ramane insarcinata, iar cea mai mare ta grija la debutul sarcinii este sa nu o pierzi si ce sa faci ca sa treci rapid de cele 3 luni de risc fara sa se intample ceva rau.

 

Fii pozitiva!

 

De cum afli ca vei avea un bebe, gandeste-te numai la lucruri pozitive si creeaza-ti mantre prin care sa iti spui ca totul va fi bine. Nu uita ca ceea ce gandesti, aia atragi!

 

Teama ca nu vei fi un parinte bun!

 

Una dintre principalele motive de ingrijorare ale celor care devin pentru prima oara mamici sau pentru cei care se pregatesc sa devina parinti este ca nu vor fi suficient de buni. Trebuie sa stii doar atat: nu exista parinti perfecti si nici nu te nasti cu aceasta "functie" sau meserie. Ea se invata si este un proces care dureaza toata viata. Vei gresi, uneori mai mult, alteori mai putin, dar este important sa inveti sa le depasesti si sa tragi o morala din ele.

 

Teama ca bebelusul nu se va naste sanatos!

 

Aceasta teama se instaleaza inca de la inceputul sarcinii si se accentueaza spre sfarsitul ei, in apropierea nasterii. Multe dintre viitoarele mamici ajung chiar sa viseze ca bebelusii nu au degetele sau ca se nasc fara un organ. Atat de mari sunt temerile in subconstient! Important este sa le exteriorizezi si sa le discuti cu cei din jurul tau. Daca simti ca sunt din ce in ce mai accentuate si ca iti afecteaza calitatea vietii, apeleaza la un psihoterapeut.

 

Teama de a nu aparea o oarecare racire in relatia de cuplu

 

Va iubiti enorm, iar acum, la aflarea vestii ca veti avea un bebelus sunteti in culmea bucuriei. Insa pe masura ce vei avansa in sarcina si apoi vei naste bebelusul vor aparea o serie de tensiuni inevitabile. Pot aparea o multime de ganduri legate de evolutia cuplului care-ti pot umbri bucuria. Important este sa comunicati deschis si sa va informati temeinic despre toate schimbarile care apar in sarcina si dupa nastere, pentru a nu va lua pe nepregatite si pentru a le face fata.

 

Griji financiare

 

Daca va doreati un bebe, dar sarcina nu a fost planificata si nici nu a picat in cel mai fructuos an financiar al vostru atunci vor aparea astfel de griji si frustrari care-ti vor da o stare proasta si te vor afecta din punct de vedere emotional. Totusi, daca stai bine sa analizezi, vei constata ca niciodata nu este momentul financiar potrivit pentru un copil. Exista mai multe metode prin care sa treci cu usurinta peste cheltuieli. Puteti merge la medicul de familie pentru cat mai multe analize prenatale gratuite.

 

Poti apela si la suportul parintilor vostri pentru cheltuielile de la momentul nasterii. Dupa ce bebelusul se naste, poti imprumuta hainute de la prieteni sau rude care au copilasi, precum si carucioare, patut si alte lucruri necesare. Poti merge la targuri speciale care au o multime de oferte si poti urmari sezonul reducerilor pentru a cumpara cele necesare. Veti gasi impreuna cea mai buna solutie si veti face cu brio cheltuielilor. La o adica, bebelusii nu sunt deloc pretentiosi cand vine vorba de hainute sau mancare.

 

 

Articole recomandate

COMENTARII

Calculeaza perioada fertila

Data ultimei menstruatii:

Durata ciclului menstrual:

zile