Durerile menstruale afecteaza creierul

/ / Modificat: 2010-09-21
Durerile menstruale afecteaza creierul

Durerile menstruale pot schimba structura creierului, releva un studiu recent.

Cele mai multe femei experimenteaza lunar ceea ce se cheama dismenoree primara - dureri menstruale fara o cauza medicala, recunoscute prin crampe la nivelul abdomenului inferior care incep odata cu menstruatia si dureaza cam 3 zile.

Oameni de stiinta din Taiwan au analizat creierul a 64 de femei: 32 resimteau lunar aceste dureri, iar celelalte nu aveau un istoric al acestor crampe.

Unde apar schimbarile la nivelul creierului?

Expertii s-au folosit de imagistica cu rezonanta magnetica (RMN) pentru a depista transformarile care au loc la nivel cerebral in timpul crizelor de durere ale femeilor, iar scanarea a fost realizata in perioada in care femeile nu experimentau durerea.



Cercetatorii au reusit astfel sa creeze harti ale materiei cenusii din creier. Ei au observat ca exista schimbari in volumul materiei cenusii la femeile care sufereau frecvent de astfel de dureri. Mai exact, au existat scaderi ale volumului materiei cenusii in zone ale creierului implicate in transmiterea durerii si in reglarea starilor psihice si cresteri in suprafata creierului implicata in transmiterea senzatiilor dureroase si in echilibrarea anumitor hormoni.

Noi scheme de tratament pentru dismenoree?

Astfel, se pare ca pot aparea schimbari majore si permanente in creier nu numai din cauza durerilor constante, sustinute pe termen lung, ci si in cazul durerilor care apar la intervale ciclice de timp, asa cum sunt crampele menstruale.

Consecintele unor astfel de schimbari nu sunt inca evidentiate, dar cercetatorii sustin ca urmatorul pas in aceasta descoperire este sa constate daca si hormonii au vreun rol in acest proces, dar, mai ales, daca schimbarile la nivelul materiei cenusii sunt sau nu reversibile.

In mod cert, odata cu instalarea crampelor menstruale, apar schimbari in structura creierului. Aceste schimbari pot fi relationate cu durerea, dar pot exista si factori aditionali care ar putea fi implicati in acest proces, cum ar fi schimbarile hormonale si stresul, de exemplu.

Anormalitatile care apar la nivelul creierului sugereaza si ca durerile menstruale pot fi percepute ca dureri cronice de acesta. In acest caz, creierul va deveni si mai sensibil la durere, femeia resimtind-o din ce in ce mai puternic.

Daca la sfarsitul studiului se constata ca aceste descoperiri sunt valide, s-ar putea crea un tratament special pentru durerile menstruale care sa fie targetat si pe schimbarile de la nivel cerebral.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Crampe menstruale Creier

Articole recomandate

Citeste si despre