Insuficienta ovariana si fertilitatea

/ / Modificat: 2016-06-16
Insuficienta ovariana si fertilitatea

Insuficienta ovariana, denumita si insuficienta ovariana prematura sau menopauza precoce, este o conditie medicala care afecteaza functionarea normala a ovarelor si instaleaza infertilitatea la o varsta mai mica de 40 de ani. Exista insa si situatii in care desi afectiunea apare, menstruatia nu se opreste, iar ovarele functioneaza partial, ceea ce pastreaza sansele de a ramane insarcinata.

Iata ce trebuie sa stii despre aceasta afectiune, care poate pune in pericol fertilitatea si cum sa o previi!

Cauzele insuficientei ovariene

Atunci cand ovarele tale functioneaza normal, glanda pituitara si hipotalamusul elibereaza anumiti hormoni in timpul unui ciclu menstrual, care determina maturizarea unui folicul care exista deja in ovare (fiecare femeie se naste cu o rezerva ovariana). In momentul in care ajunge la maturitate deplina, foliculul se rupe si elibereaza ovulul, necesar pentru obtinerea unei sarcini.

In momentul in care ovarele incep sa contina din ce in ce mai putini foliculi sau acestia reactioneaza neobisnuit la stimularea hormonala provocata de glanda pituitara, poate aparea insuficienta ovariana prematura.

Exista doua tipuri de insufcienta primara, fiecare avand cauze proprii:

  • insuficienta ovariana primara - ovarele nu mai raspund corespunzator la hormonii eliberati de organe (glanda pituitara si hipotalamus);
  • insuficienta ovariana secundara - problema este localizata direct la nivelul hipotalamusului si glandei pituitare, care nu mai functioneaza normal si nu mai reusesc sa elibereze hormonii necesari stimularii ovariene si maturizarii foliculului.

Insuficienta ovariana primara este mai comuna in randul femeilor sub 40 de ani decat cea secundara. Principalele cauze sau factori care pot influenta aparitia acestei afectiuni sunt:

  • cauze toxice (chimioterapia, terapia cu radiatii, virusuri etc.);
  • cauze autoimune - cand sistemul imunitar ataca celule normale sau sanatoase, in loc sa identifice corect si sa distruga celulele straine, care pot cauza infectii, cancer sau alte probleme);
  • factori necunoscuti - nu se cunosc toate cauzele acestei afectiuni.

Factorii de risc care pot creste sansele de dezvoltare a insuficientei ovariene primare sunt varsta, intre 35 si 40 de ani si istoricul familial (cazuri de menopauza prematura in familie).

Simptomele insuficientei ovariene

Principalul simptom al insuficientei ovariene primare este absenta menstruatiei - amenoreea - (in lipsa unei sarcini) sau dereglarea ei. Acestea sunt cauzate de deficienta de estrogen.

Alte simptome care pot da de gol afectiunea si care trebuie sa te trimita la medic pentru mai multe investigatii sunt:

  • bufeurile;
  • transpiratiile nocturne;
  • uscaciunea vaginala;
  • dificultatile de concentrare;
  • iritabilitatea;

Acestea sunt manifestari care fac parte si din tabloul simptomatologic al menopauzei, afectiunea fiind considerata o menopauza prematura.

In cazul in care observi ca menstruatia ti se deregleaza sau ca lipseste mai mult de doua luni, fara sa fii insarcinata, este recomandat sa consulti un medic, pentru a depista cauzele.

In situatia in care dereglarea ciclului menstrual apare sub varsta de 40 de ani si este insotita si de simptomele enumerate mai sus, cu atat mai mult este important sa te prezinti la medic.

Insuficienta ovariana si fertilitatea

Daca afectiunea nu este depistata la timp si tratata corespunzator, exista o serie de complicatii care pot aparea. Cea mai importanta dintre ele este infertilitatea.

Insuficienta ovariana afecteaza sansele de a concepe copii, deoarece functiile ovarelor sunt afectate. In acest caz, maturizarea foliculului si eliberarea ovulului necesar pentru conceptie sunt imposibile.

In cazul in care functiile ovariene sunt puternic afectate, infertilitatea este imposibil de tratat. Daca suferi de aceasta afectiune, nu exista sanse sa restabilesti fertilitatea cu ajutorul niciunui tratament. Singurele optiuni pe care le ai la indemana sunt tehnicile de reproducere umana asistata, cu ovule de la donatori anonimi.

Alte complicatii asociate acestei afectiuni sunt osteoporoza, anxietatea sau depresia.

Diagnosticarea insuficientei ovariene

Pentru diagnosticarea precisa a afectiunii, medicul va face mai multe investigatii pe baza simptomatologiei pe care o prezinti, a istoricului familial, a tratamentelor pe care le urmezi si a gradului de expunere la toxine.

Multe femei abia daca prezinta simptome ale acestei afectiuni, de aceea, investigatiile vor fi complexe. In primul rand, medicul iti va face o examinare pelvina, apoi un test de sarcina, pentru a exclude posibilitatea de a fi gravida si nu in ultimul rand, mai multe analize de sange.

Printre analizele de sange recomandate vor fi:

  • testul FSH (de depistare a nivelului hormonului foliculostimulant din sange, care, in caz de insuficienta ovariana, este foarte mare);
  • testul LH (de determinare a nivelului hormonului luteinizat din sange - care, in caz de insuficienta ovariana, este prea mic);
  • test estradiol (determinarea nivelului de estradiol din sange);
  • determinarea cariotipului (test care analizeaza toti cei 46 de cromozomi din corp pentru anomalii; unele femei cu insuficienta ovariana pot avea doar un cromozom X, in loc de doi, sau alte anomalii cromozomiale).

Tratamentul insuficientei ovariene

In cazul in care suferi de aceasta conditie medicala, medicul iti va recomanda o terapie substitutiva cu estrogen sau progesteron, cel putin pana la varsta la care ar trebui sa intri la menopauza in mod normal. In acest fel, se evita multe dintre complicatiile care pot aparea din cauza acestei afectiuni, dar nu se poate restabili fertilitatea.

In plus, medicul ar putea recomanda si suplimente pe baza de calciu si vitamina D pentru prevenirea osteoporozei.

Insuficienta ovariana presupune in primul rand dereglari ale menstruatiei si ciclului menstrual, probleme cu care se confrunta multe femei. Ai avut astfel de probleme? Le-ai investigat la medic? Care au fost cauzele? Spune-ne povestea ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Cauze infertilitate femei Fertilitate femei Cauze infertilitate

Articole recomandate

Citeste si despre