Nutritia acum, conteaza o viata! Importanta nutritiei in primele 1000 de zile

/ / Modificat: 2014-02-06
Nutritia acum, conteaza o viata! Importanta nutritiei in primele 1000 de zile

Societatea Nationala de Medicina Familiei, cu sprijinul Danone NUTRICIA – Early Life Nutrition, lanseaza campania de informare publica "Importanta nutritiei in primele 1000 de zile", un demers ce isi propune sa atraga atentia asupra importantei nutritiei de la faza de conceptie pana la varsta de 2 ani, o fereastra unica de interventie nutritionala pentru sanatatea viitorului adult.

Campania a debutat cu o dezbatere publica pe tema "Importanta nutritiei in primele 1000 de zile". Evenimentul a reunit reprezentanti la cel mai inalt nivel ai autoritatilor publice, societatilor si institutiilor medicale din Romania (Societatea Nationala de Medicina Familiei, Societatea Romana de Pediatrie, Institutul de Ocrotire a Mamei si a Copilului, Colegiul Farmacistilor), precum si factori de decizie din domeniul medical, cu scopul de a identifica solutii reale pentru imbunatatirea sanatatii populatiei din Romania prin grija asupra nutritiei timpurii.

In cadrul dezbaterii a fost semnat un document oficial de angajament prin care semnatarii si-au propus sa sustina acele masuri care acorda prioritate nutritiei in primele 1000 de zile, masuri menite sa ajute la reducerea deficientelor nutritionale si la prevenirea bolilor care afecteaza stilul de viata si starea de sanatate a populatiei. Carta afirma faptul ca sanatatea generatiilor viitoare nu este un destin, semnatarii acesteia angajandu-se in promovarea importantei nutritiei in primele 1000 de zile catre factorii de decizie drept o problema de sanatate publica.

Participantii la dezbatere au insistat asupra catorva aspecte importante ce vor fi acoperite de aceasta campanie:

  • atenta sporita pe care o necesita fenomenul de obezitate la copii;
  • importanta alaptarii bebelusilor exclusiv pana la varsta de 6 luni si continuarea alaptarii in paralele cu diversificarea pana la 2 ani;
  • educatia alimentara a adolescentilor si a viitorilor parinti;
  • importanta micronutrientilor in cantitati potrivite pentru sanatatea copiilor (calciu, sodiu, magneziu, fier, vitamina D).

dezbatere-1000-zile

Prof. Dr. Marin Burlea, Presedintele Societatii Romane de Pediatrie, a subliniat faptul ca doar 80% din riscul de boli cronice este influentat de factorii de mediu, si doar 20% este genetic.

Intr-o prelegere ferma pro-alaptare, Prof. Dr. Adrian Georgescu, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si a Copilului, a subliniat importanta alaptarii pentru sanatatea copilului si a mamei, mentionand ca flora intestinala a copilului alimentat la san este unica.

Au fost mentionate de asemenea si practicile folosite in trecut de medicii pediatri, subliniidu-se faptul ca medicina a evoluat, cunostintele medicilor asemenea, iar parintii trebuie sa uite de lingurita de miere adaugata in ceaiul bebelusului si de laptele de vaca oferit copiilor, dar si de alaptarea dupa un program stabilit, cel mai bun mod de a alapta bebelusul fiind "la cerere".

In Europa, bolile cardiovasculare sunt situate pe primul loc ca si cauza de mortalitate, iar in Romania acestea sunt responsabile de 59% din numarul total de decese. Boala cardiovasculara ucide populatia mai mult decat toate formele de cancer, cauza a 19% din totalul deceselor inregistrate in Romania. Un factor important care duce la aparitia bolilor cardiovasculare este nivelul colesterolului crescut, factor in directa relatie cu obiceiurile alimentare si stilul de viata. Alti factori de risc sunt reprezentati de obezitate, diabet zaharat, fumat etc.

Totodata, Romania inregistreaza o prevalenta ridicata si in ceea ce priveste obezitatea si excesul ponderal in randul populatiei, un procent de 59% dintre romani fiind afectat de aceste afectiuni ale lumii moderne. Obezitatea devine astfel o problema de sanatate publica, mai ales ca un numar din ce in ce mai mare de copii se confrunta cu excesul ponderal (in Romania, 45% dintre copii prefera dulciurile, in locul legumelor, fructelor si lactatelor, iar 43,6% dintre copii au deficienta de fier la un an de zile).

Alimentatia copiilor este asadar inadecvata si neadaptata fiecarui stadiu de dezvoltare, statisticile demonstrand ca tara noastra inregistreaza rate ridicate de rahitism si de deficiente in randul celor mici, aspect punctat in cadrul dezbaterii si de catre participantii la discutie.

Initiatorul campaniei, Societatea Nationala de Medicina Familiei, cu sprijinul Danone Nutricia – Early Life Nutrition, precum si alte persoane publice, Carmen Bruma si Prof. Gheorghe Mencinicopschi isi unesc fortele pentru a arata ca este in puterea noastra sa asiguram un viitor sanatos copiilor nostri, acordand atentie nutritiei inca din primele 1000 de zile!

"Informarea deficitara si obiceiurile nesanatoase sunt doar cateva dintre principalele cauze pentru starea precara a sanatatii copiilor nostri. Aceasta realitate nu trebuie sa ramana asa. Sanatatea copiilor nostri nu reprezinta un destin implacabil, mamele din Romania trebuie sa inteleaga ca acest destin poate fi influentat printr-o informare corecta si prin adaptarea precisa a nutritiei in primele 1000 de zile, cu efecte benefice asupra sanatatii ulterioare a adultului", a declarat Dr. Rodica Tanasescu, Presedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei.

Mai multe informatii despre campanie pot fi regasite pe site-ul oficial: www.primele1000zile.ro.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre