Jocuri distractive de Halloween

/ / Modificat: 2014-10-28
Jocuri distractive de Halloween

Entuziasmul copiilor la vederea costumatiilor invitatilor, al decorului casei sau al bomboanelor trece rapid la petrecerea de Halloween. Te trezesti ca iti raman cateva ore bune in care trebuie sa distrezi copiii si sa-i amuzi copios! Jocurile sunt ingredientul principal al oricarei petreceri de copii, iar de Halloween, aceste activitati distractive trebuie adaptate specificului acestei sarbatori!  

Stii si castigi

Halloweenul este o sarbatoare bogata in traditii si simboluri. Daca vrei sa testezi cunostintele copiilor legate de istoria acestei sarbatori ori sa ii ajuti sa invete mai usor simbolurile ei, provoaca-i la un joc distractiv. Pregateste o serie de cartoane imprimate cu principalele simboluri de Halloween: o fantoma, un dovleac, un schelet, o mumie, un paianjen, o vrajitoare, un liliac, o bufnita etc.

Apoi, asaza copii la rand sau in doua tabere si provoaca-i la o competitie de tipul "Stii ce este in imagine si castigi!", in care tu esti moderatorul. Stabileste si o recompensa pentru castigatori.  

Mima cu personaje si simboluri de Halloween

Mima este un alt joc distrativ pentru copii, pe care il poti adapta Halloweenului. Imparte copiii in doua echipe. Fii moderatorul si stabileste-ti pe o hartie un set de cuvinte (simboluri, traditii, personaje de sezon). Apoi, alege un copil dintr-un grup si spune-i sau arata-i ce trebuie sa mimeze colegilor de echipa (dovleac, pisica, fantoma etc.).

Ofera-le un interval de timp pe care ceilalti sa il aiba la dispozitie pentru a ghici cuvantul din spatele gesturilor jucatorului. Daca au varste foarte mici, permite-le sa foloseasca si sunete pentru a "descrie" mai bine personajele. Nu uita sa stabilesti trofeul castigator.  

Aruncatul la tinta

Adaptati jocul de tir sarbatorii. Pregateste un carton rotund, specific tirului, iar in mijlocul lui, lipeste un dovleac sau un simbol de Halloween. Imprumuta sagetile de la tirul pe care il are copilul acasa si imparte prichindeii in doua echipe.

Pune fiecare membru sa arunce cu sageti (cate 2 incercari) de la o anumita distanta si aduna punctele. Echipa care tinteste de cele mai multe ori direct in simbolul din mijlocul plansei va castiga jocul.  

Aruncatul dulciurilor in dovleac

Un alt joc simpatic este aruncatul dulciurilor intr-un dovleac. Este o adaptare a unui alt joc, dar care promite zambete si bucurii garantate pe chipul copiilor. Pregateste doi dovleci sculptati de Halloween (destul de mari si de dimensiuni egale) si un saculet plin cu bomboane ambalate. Imparte copiii in doua echipe.

Fiecare echipa va avea dovleacul ei. Scoate capacele dovlecilor si asaza-i unul langa altul, in linie. Fiecare membru al echipei va avea cate 30 de secunde sa introduca, de la distanta, cat mai multe bomboane in dovleac. Dovleacul cu cele mai multe bomboane in el va fi castigator si va fi daruit echipei care a reusit performanta.  

Gasirea biletelului castigator printre bomboane

Iata un alt joc ce va captiva de indata atentia tuturor micutilor invitati. Pregateste un bol mare cu bomboane colorate. Ascunde in el un biletel cu numele concurentului participant, impachetat astfel incat sa ajunga la dimensiunile unei bomboane.

Pune copilul concurent sa scormoneasca in bol, in cautarea biletelului castigator. Acorda-i un anumit interval de timp. Repeta procedura cu fiecare copil care doreste sa participe. Va fi desemnat castigator copilul care care va gasi biletelul in cel mai scurt timp.

Alba-neagra cu bomboane

Alege trei boluri identice opace (numerotate de la 1 la 3), doua jetoane (doi dovleci de jucarie miniaturali) si o bomboana delicioasa ambalata. Ascunde jetoanele si bomboana sub cele trei boluri, stand cu spatele la copii. Alege un copil din "public" si pune-l sa ghiceasca numarul bolului sub care se ascunde bomboana, din 2 incercari.

Daca ghiceste, ofera-i bomboana drept recompensa. Daca nu ghiceste, alege alt copil. Continuati jocul pana cand cei mici se plictisesc.  

Twister de Halloween

Twister-ul este unul dintre cele mai amuzante jocuri pentru copii. Daca aveti o plansa cu simboluri si imagini specifice Halloweenului, nu ezitati sa o introduceti in scena la petrecere. In loc de culorile specifice jocului, cartoanele moderatorului vor cuprinde simboluri de Halloween. De exemplu: mana la cifra 2 si piciorul pe dovleac.

Continuati pana ramane un singur castigator, care este musai sa primeasca o recompensa pe masura eforturilor lui - o coroana, o tiara, o jucarie etc.

Vanatoare de comori

Copiii nu se satura niciodata sa "plece" in cautarea comorilor ascunse, asadar, un astfel de joc nu are voie sa lipseasca din programul petrecerii de Halloween. Stabileste care este comoara - o jucarie, un cufar cu bomboane etc. Apoi, ascunde-o intr-un loc din spatiul delimitat pentru joc, cat mai greu accesibil sau vizibil copiilor.

Stabileste regulile jocului, un interval de timp pentru cautarea comorii, apoi alege un concurent. Indruma-l cu "cald" sau "rece" spre zona unde se ascunde comoara. Daca reuseste sa o gaseasca in timp util, premiaza-l. Joaca-te cu fiecare copil care doreste sa participe, dar alege de fiecare data alt loc pentru a ascunde comoara.

Dovleac "prezicator"

Distreaza copiii copios cu o activitate "fermecata". Suscita-le interesul pentru aflarea viitorului lor, pregatind un dovleac decorativ plin cu ravase pe care sunt scrise mesaje cu sfaturi intelepte sau previziuni. De exemplu: "Vei lua nota 10 foarte curand, la lucrarea de control de la matematica! Dar doar daca o vei asculta cu atentie pe doamna invatatoare.", "Citeste neaparat Capra cu trei iezi... este povestea care te va scoate din incurcatura atunci cand nici nu banuiesti." (poti face biletele cu mai multe povesti pentru copii si cu trimitere la moralele lor); "Ai ceva probleme cu adunarea si scaderea la matematica - o numaratoare te va ajuta sa intelegi mai bine cum stau lucrurile cu cifrele si numerele. Incearc-o si vei deveni cel mai bun din clasa!" etc. "Spune-i mereu mamei tale ce probleme ai; te va ajuta sa gasesti cele mai bune solutii."

Apoi, pune fiecare copil sa extraga cate un biletel si sa vada ce ii "prevestesc" spiritele Halloweenului sau ce sfaturi au pregatite pentru el. Te poti folosi de acest joc pentru a-ti disciplina copilul, a-i cultiva pasiunea pentru citit etc.

Ce alte jocuri dragute crezi ca mai merita sa pregatesti pentru petrecerea de Halloween a copiilor? Inspira-ne cu sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Jocuri copii Halloween copii Activitati distractive halloween copii

Articole recomandate

Citeste si despre