Idei de la mamici pentru a decora dovleci de Halloween

/ / Modificat: 2016-10-28
Idei de la mamici pentru a decora dovleci de Halloween

Halloweenul este o zi dedicata spiritelor, monstrilor si fantomelor si, chiar daca nu este o sarbatoare romaneasca, este un prilej ca toata familia sa se distreze purtand costume haioase si decorand dovleci.

Legenda lanternei lui Jack, simbolul Halloweenului

Simbolul Halloweenului este dovleacul sculptat intr-un chip infricosator, cu o lumanare in interior, astfel incat el sa devina o lanterna. Acesta poarta numele de "lanterna lui Jack", americanii o numesc "Jack O'Lantern".

Legenda spune ca Jack este un suflet ratacit care nu a fost lasat sa intre nici in Rai, nici in Iad. Intr-o noapte, pe cand se intoarcea acasa, Jack l-a intalnit pe Diavol, care dorea sa-i ia sufletul. Acesta l-a pacalit sa se urce intr-un copac si pentru a-l impiedica sa coboare a desenat pe trunchiul copacului semnul crucii.

Pentru ca Jack sa-l lase sa coboare din copac, Diavolul a promis ca nu va mai incerca sa-i ia sufletul niciodata. La moartea sa, sufletul sau nu a fost lasat sa intre in Rai din cauza pacalelilor sale, iar din cauza pactului pe care il facuse cu Diavolul, nu a fost lasat sa intre nici in Iad. In schimb, Diavolul i-a aruncat lui Jack un taciune aprins, iar acesta il pune intr-o gulie pentru a-i lumina calea intre cele doua lumi. Cu timpul, gulia s-a transformat in dovleac, o leguma specifica toamnei.

In afara de sculptarea dovlecilor si luminarea lor, o alta traditie a sarbatorii de Halloween este colindatul caselor. Copiii merg din casa in casa rostind la fiecare usa "Trick or treat" ("Farsa sau tratatie"). Gazdele ar trebui sa le ofere copiilor dulciuri pentru ca micutii sa nu le faca farse.

Decorarea dovlecilor se face fie prin sculptarea lor, fie prin desenarea lor. Noi iti prezentam cateva metode prin care poti sa-i decorezi fara sa le scoti continutul.

Dovleacul mustacios

dovleacul_mustacios

O decoratiune haiosa si foarte usor de realizat. Alege niste dovleci mai mici pe care ii poti amplasa in fata casei sau pe glaf. Mustatile le poti face din abtibilduri in aceste forme. Poti gasi astfel de stickere in orice hyper-market.

Spala bine dovlecii inainte sa aplici stickerele pentru a indeparta praful si uleiurile de la suprafata cojii si pentru ca abtibildurile sa se lipeasca bine.

Dovlecii pisicute

dovleci_pisicute

Poti face aceste pisicute cu ajutorul copiilor tai, cu siguranta va veti distra copios impreuna decorand dovlecii in felul acesta.

Iata de ce ai nevoie pentru a realiza 2 pisicute: 4 dovleci, unul mare, 2 de marime medie si unul mai mic, o lingura mare, ziare, spray cu vopsea neagra, foarfeca, rigla, cutit, carton colorat - verde, negru si portocaliu, lipici, fetru negru, bucatele de sarma alba, panglica.

Incepe prin a scobi dovlecii astfel incat codita celor mai mari sa intre in cei mai mici, de deasupra, pentru ca pisicile sa aiba stabilitate. Urmeaza etapa vopsirii dovlecilor, pune-i pe un ziar pentru a nu pata suprafata pe care lucrezi.

Lasa dovlecii sa se usuce foarte bine dupa ce i-ai vopsit. Pune-i unul peste altul si lipeste dovlecii intre ei (cel mai mic deasupra).

Decupeaza bucatile de carton pentru a realiza ochii si nasul. Pentru urechi foloseste fetrul. Pune-le pe dovleacul mai mic folosind lipiciul. Cu ajutorul sarmei vei realiza mustatile pisicutei. Intre cei doi dovleci pune panglica.

Dovleacul Olaf

Olaf_Pumpkin

Olaf este unul dintre cele mai indragite personaje din desene animate, iar micutii tai au urmarit cu siguranta filmul de animatie "Regatul de gheata". Noi iti aratam cum poti sa realizezi o figurina Olaf din dovleci.

Ai nevoie de spray cu vopsea alba, fire chenille de culoare maro (pentru maini si par), fetru de culoare neagra, un burete portocaliu (pentru nas), lipici, piuneze "googly eyes", un cutit, o foarfeca.

Pentru inceput, va trebui sa vopsesti dovlecii cu ajutorul spray-ului alb. Lasa vopseaua sa se usuce foarte bine. Pentru a pune dovlecii unul peste altul te vei folosi de cutit pentru a le taia coditele si a-i lipi sau pentru a scobi dovleacul de jos, astfel incat codita celui de sus sa intre in el.

Decupeaza din fetru formele pentru nasturi, gura si sprancene si lipeste-le pe dovleci ca in imagine. Cu foarfeca decupeaza din burete o forma pentru nas, poate fi o forma ca cea din imagine.

Lipeste si nasul si introdu piunezele googly eyes in locul ochilor. Pentru par si maini vei folosi firele chenille pe care la vei lipi pe dovleci.

Dovlecii minioni

minion_dovleac

Filmul care i-a avut personaje principale pe simpaticii minioni a fost extrem de apreciat, iar ei au devenit repede printre personajele preferate ale micutilor. Fa-le o supriza copiilor tai decorand dovlecii de Halloween ca aceste personaje.

Iata de ce ai nevoie: vopsea galbena, acuarele rezistente (negru, albastru, alb, rosu, maro), capace metalice de borcane, fetru alb, fire chenille negre, lipici, pensoane.

Primul pas este sa vopsesti dovlecii galbeni. Lasa vopseaua sa se usuce foarte bine inainte sa incepi sa pictezi dovlecii. Pe capacele de borcan lipseste doua bucati de fetru taiate in forma rotunda si lipeste capacele pe dovleac.

Dupa acest pas poti incepe sa pictezi hainele si ochii cu ajutorul pensonului si al acuarelelor. Lasa dovlecii la uscat apoi lipeste fire chenille pe dovleci pentru a reprezenta parul minionilor.

Dovleac decorat cu sfoara

dovleac_decorat_sfoara

Cu siguranta nu te-ai gandit pana acum la a decora dovlecii cu ajutorul sforii, insa noi iti vom arata cum poti face acest lucru cu usurinta.

Ai nevoie de dovleci, ziare, lipici (poti folosi si aracet) si de sfori colorate de canepa. Vei gasi cu usurinta sfoara in magazinele de bricolaj, in mercerii sau in magazinele de hobby.

Spala bine dovlecii inainte sa incepi sa-i decorezi si pune ziare pe masa inainte sa incepi treaba pentru a nu pata spatiul de lucru. Intinde aracetul pe dovleac, nu pune tot lipiciul odata, ci pe portiuni, apoi incepe sa infasori sfoara treptat pe el. Nu uita sa faci acelasi lucru si pe codita dovleacului pentru a fi si ea decorata cum se cuvine.

Tu cum ai decorat dovlecii pentru Halloween? Ce parere ai despre modelele propuse de noi? Scrie-ne in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Halloween Dovleac

Articole recomandate

Citeste si despre