Cum sa-ti decorezi casa pentru Halloween impreuna cu copiii

/ / Modificat: 2012-10-20
Cum sa-ti decorezi casa pentru Halloween impreuna cu copiii

Vrei ca Halloween-ul de anul acesta fie unic si creativ si sa devina unul memorabil pentru copilul tau? Lasa deoparte dovlecii banal sculptati si fantomele din cearsaf decupat, de care micutul tau cu siguranta s-a plictisit si care, astazi, nu mai sperie pe nimeni. Convinge copilul sa te ajute sa dai nastere celor mai inspaimantatoare, dar si inedite, decoratiuni care sa va transforme caminul in cea mai bantuita casa din bloc sau de pe strada!

Lilieci zburatori si pisici negre bantuitoare

casa-halloween

Daca nu ati mai abordat pana acum tema liliecilor in decorurile de Halloween pentru casa, anul acesta este momentul perfect pentru a da un aspect nou, dar sinistru, camerelor casei.

Nici pisicile negre, considerate magice, nu sunt de lepadat dintre optiunile voastre.

Puteti crea lilieci si pisici negre din hartie. Iar cel mai simplu mod este sa printati sabloane cu lilieci si cu pisicute negre, pe care copilul sa le poata decupa si pe care sa le lipiti impreuna pe ferestrele casei. Aspectul infricosator va fi garantat.

Invazia paianjenilor giganti

paianjan-halloween

Lasati deoparte paianjenii micuti din hartie sau plastilina, pe care prichindelul ii facea cand avea cativa anisori. E timpul sa treceti la alt nivel si sa inveti copilul cum sa faca paianjeni-gigant cu care sa-si sperie vizitatorii.

Are nevoie de un dovleac nu foarte mare, de tempera sau vopsea neagra non-toxica, de ochi de papusa si de ata sau sarmulite impletite, pe care sa le infiga in dovleac, pe post de picioare.

Pozitionati-l intr-un loc strategic al casei, unde sa puteti tese in jurul lui si putina panza de paianjen din vata, pentru un efect vizual mai puternic.

Tablou cu lilieci si personaje sinistre

tablou-halloween

Puteti crea un tablou infricosator si original pentru Halloween pornind de la zero, cu care sa decorati unul dintre peretii casei.

Iata cel mai simplu mod de a-l crea:

- alegeti de pe internet o imagine cu un peisaj mai sinistru, pe care sa-l printati intr-un format ceva mai mare, ca de panou (iata un exemplu aici);

- lipiti imaginea printata pe un carton de aceeasi marime si inramati-l;

- apoi, incepeti sa lipiti pe el tot felul de personaje infricosatoare - puteti decupa sau face din plastilina lilieci micuti, pisicute, fantome, vrajitoare, paianjeni, pe care sa ii lipiti sau atasati panoului, pentru a-l personaliza;

- puteti sa ii imbracati marginile intr-un voal alb sau cearsaf, care sa accentueze si mai mult efectul infricosator.

Dovleci in tendinte

dovleac-castel

Asa cum spuneam, banalii dovleci sculptati nu mai sunt la moda decat daca anul acesta sunt tatuati, desenati, colorati sau accesorizati cu tot soiul de idei.

dovleac-flori

Asadar, nu va limitati doar la a sculpta un dovleac si a-i pune o lumanarica in interior. Decorati-l dupa pofta inimii si dupa tendinta sezonului.

dovleac-vrajitoare

De exemplu, il puteti transforma usor intr-o vrajitoare, punandu-i o palarie amuzanta, o capa neagra si infigandu-i o maturica intr-o parte. Ori, ii puteti tatua sau desena tot felul de modele interesante - o casa bantuita, o pisica neagra zgribulita etc.

Capete de mumii pline cu bomboane

mumii-bomboane

Imbina efectul infricosator cu cel amuzant prin crearea unor capete de mumii foarte haioase si interesante.

Luati niste cutii cilindrice si bandajati-le in pansament. Lipiti ochii inainte, pentru a sti cum sa ii ocoliti atunci cand bandajati capetele.

Desfaceti capacul cutiilor si puneti in interior o multime de bombonele colorate si acadele.

Faceti mai multe mumii de acest fel, de marimi diferite, si aranjati-le decorativ pe mobilierul din casa, punand in jurul lor si putina panza de paianjen din vata sau ata, pentru un efect mai intens.

Sezonul acesta nu mai sunt la moda dovlecii si fantomele pentru decorarea casei de Halloween, ci pisicile negre, mumiile, paianjenii si liliecii. Sigur ca si dovlecii sculptati au farmecul lor, dar asigura-te ca anul acesta vor avea o cu totul noua "fata".

Halloween-ul, una dintre cele mai indragite sarbatori ale copiilor, este la cativa pasi distanta. Cum aveti de gand sa decorati casa anul acesta? Va inspira ideile noastre nastrusnice? Impartasesiti-ne ideile si sfaturile in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Halloween copii Decoratiuni halloween copii

Articole recomandate

Citeste si despre