Toamna aceasta alergam pentru padure la Crosul Padurii Copiilor

/ / Modificat: 2017-09-21
Toamna aceasta alergam pentru padure la Crosul Padurii Copiilor

Asociatia Padurea Copiilor organizeaza a 9-a editie a celui mai mare eveniment sportiv dedicat unei cauze de mediu, care imbina sportul, alergarea si relaxarea. Evenimentul va avea loc pe  30 septembrie-1 octombrie in Ploiesti si pe 7-8 octombrie in Bucuresti. 

In fiecare dintre cele doua orase, o zi este dedicata curselor de 5, 10 si 15 km, iar cealalta activitatilor de familie si "Regasirea Copilariei", unde oameni de toate varstele se pot bucura de jocuri sportive si ateliere educationale de mediu.

Crosul Padurii Copiilor este evenimentul la care poti participa si dona pentru sustinerea  proiectului de impadurire. Deviza noastra este  "Crestem vlastarii Vlasiei!" si promovam sportul, activitatile in aer liber si responsabilitatea fata de natura. Daca aveai nevoie de un mic inbold sau de un eveniment organizat care sa te faca sa-ti amintesti cat de important este mediul inconjurator si de cat de multa nevoie au padurile noastre de noi, acesta este ceea ce cautai.

Activitati reacreative impreuna cu familia

"O proba noua va fi introdusa anul acesta, pe care mizam ca fiind extrem de interesanta si anume proba de stat in iarba care ne ajuta sa ne reconectam cu natura, dar si cu cei dragi. Pentru incepatori dureaza o jumatate de ora si presupune renuntarea la gadget-uri pentru o jumatate de ora, iar pentru iubitorii profesionisti de relaxare pregatim o ora de meditatie ghidata. Este un mod nonconformist de recreere si o proba unica in Romania", ne povesteste Teodora Palarie, presedinte Asociatia Padurea Copiilor.

Proba de stat in iarba este deschisa atat pentru incepatori cat si pentru profesionisti. Trei conditii se impun la ambele categorii: renuntarea la orice dispozitive electronice, statul pe iarba fara intrerupere in timpul alocat si relaxarea deplina. Incepatorii pot conversa pentru o jumatate de ora cu cei din jur sau pot lasa mintea sa zburde prin Padurea Copiilor, iar avansatii beneficiaza de o ora de meditatie ghidata, acompaniata de muzica reconfortanta. Inscrierea la proba de stat in iarba este 35 lei, bani folositi pentru ingrijirea a 7 puieti.

Crosul pentru adulti

Un alt element nou pentru aceasta editie este decizia organizatorilor de a cronometra timpul de alergare al tuturor participantilor in intrecerile de 5, 10 sau 15 km pentru a transforma placerea alergarii intr-o sursa de mandrie personala. Crosul se desfasoarea inaintea Maratonului International Bucuresti, unde Asociatia Padurea Copiilor este cauza si este o oportunitate buna de antrenament pentru alergatorii de distante lungi. Indiferent de ceea ce alegi, doua lucruri sunt sigure: vei avea parte de un weekend de sport si voie-buna in inima orasului si vei contribui la plantarea si ingrijrea de noi paduri, lucru de care tara noastra are mare nevoie acum. Costul inscrierii la cros pentru 5, 10, 15 km este de 65/130/130 lei.

Asociatia Padurea Copiilor mai pregateste si o zi cu probe necompetitive, cum este cursa de 1 km pentru alergarea cu familia si o cursa pentru copii de 500 si 1000 m. La aceasta intrecere premierea se va face in functie de numarul de inscrisi si de varsta lor, castigand familia cea mai numeroasa, dar si familia cu cel mai tanar si cel mai varstnic reprezentant. Pentru inscrierile de 25-30 lei, Asociatia va ingriji puieti.

Crosul Padurii Copiilor se desfasoara inca din 2009, iar anul acesta este o ocazie de a celebra prin miscare, recreere si timp petrecut in aer liber. Evenimentul este sustinut pentru al doilea an consecutiv de Kaufland Romania, ca parte a campaniei sale "Noul Tu traieste fresh!".

Daca vrei sa mergi cu colegii tai de la birou la acest eveniment, exista si optiunea de alergare corporate. Nu numai ca vei putea sa ai parte de o activitate de tip team building, dar vei sustine si compania din care faci parte.

De ce este nevoie de acest tip de actiuni?

Lipsa padurilor in Romania este o problema destul de grava, in ultimii 100 de ani Romania pierzand mai mult de jumatate din suprafata impadurita. Sudul tarii este cel mai afectat, avand in medie intre 2,5-5 % suprafata impadurita, din totalul recomandat de 20%.

Lipsa padurilor produce un dezechilibru al mediului inconjurator, afectand circuitul hidrologic, calitatea aerului si calitatea vietii in regiunile din jur.

Ceea ce isi propune Padurea Copiilor este sa creasca suprafata impadurita din Romania, ghidandu-se dupa  anumite valori de baza. Aceste valori includ dezvoltarea durabila si promovarea consumului sustenabil, conservarea biodiveristatii, educarea si implicarea comunitatilor locale, promovarea voluntariatului si a implicarii sociale si promovarea unei vieti sanatoase.

Toate donatiile si contributiile din partea participantilor vor ajuta la aducerea unui aer mai curat pentru generatiile viitoare, asa ca nu uita sa completezi formularul de inscriere pana pe data de 24 septembrie!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre