Cocoselul neascultator isi ia zborul la Pitesti

/ / Modificat: 2014-09-12
Cocoselul neascultator isi ia zborul la Pitesti

In noua stagiune 2014-2015, cel mai indragit spectacol al Teatrului Excelsior pleaca din nou la drum. Dupa ce a avut un succes remarcabil la sfarsitul acestei veri, la Festivalul National pentru Copii “Carabus”, de la Braila, Cocoselul neascultator este invitat la cea de-a IV-a editie a Festivalului de Teatru pentru Copii "Aschiuta", care se va desfasura intre 12 si 14 septembrie, la Pitesti. Teatrul Excelsior va juca in eleganta sala a Teatrului “Al. Davila”, duminica, 14 septembrie, de la ora 17.00, in ultima zi a festivalului.  

Istoria Cocoselului neascultator se confunda cu destinul regretatului maestru Ion Lucian. Piesa a fost scrisa in urma cu aproape o jumatate de secol si a avut un succes imens, cunoscand mai multe versiuni cu distributii diferite. A fost jucata cu salile arhipline in teatrele din Bucuresti si din tara, si a incantat publicul din Franta (la Paris, Caen, Rennes), din Canada (la Montreal), din Belgia (Bruxelles) si Japonia (Osaka). 

Acum se afla in repertoriul Teatrului Excelsior  - de la infiintarea sa din aprilie 1990 -, fiind cel mai longeviv spectacol al teatrului, un spectacol-fenomen. 

Regia ii apartine lui Ion Lucian si lui Victor Radovici, scenografia este creata de stefan Parvulescu, iar muzica poarta semnatura inconfundabila a  actorului si compozitorului Vasile Menzel. Distributia actuala este alcatuita din actorii: Mihaela Coveseanu (Cocoselul), Ciprian Cojenel (Ursuletul), Cosmina Dobrota (Motanelul), Stelian Milu (Vulpoiul), Veronica Popescu (Mamuta Labuta) si Marian Radulescu (Corbul).

De curand, Societatea Romana de Radiodifuziune, a pus pe suport digital o inregistrare-reper a piesei din 1961, avand-o in distributie, printre altii, pe Genoveva Preda. CD-ul este insotit de un roman grafic – benzi desenate – semnat de tanarul artist Alexandru Ciubotariu. 

Mai mult decat atat, si Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” din Bucuresti are in repertoriul lui un muzical cu libretul dupa piesa lui Ion Lucian, opereta pentru copii de Constantin Ungureanu.

Ca o pata de culoare, piesa maestrului Ion Lucian, Cocoselul neascultator se afla in manualele de gimnaziu din scolile spaniole.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Teatru copii

Articole recomandate

Citeste si despre