Pubertatea precoce in atentia parintilor

/ / Modificat: 2017-06-16
Pubertatea precoce in atentia parintilor

Este deja stiut faptul ca in ultima suta de ani, tinerii cunosc instalarea pubertatii la o varsta tot mai frageda comparativ cu secolele trecute. Practic, varsta medie de aparitie a pubertatii a scazut cu aproximativ 2 ani, atat la fete cat si la baieti. Fenomenul e constatat la scara globala, dar exista totusi exceptii: copiii din lumea a treia si alti copii subnutriti apartinand unor categorii sociale sarace sau pur si simplu anorexici ori neglijati cunosc instalarea mai tarzie a pubertatii.

In prezent este considerat normal faptul ca fetele pot intra la pubertate in jurul varstei de 10-11 ani, iar baietii la aproximativ 11-12 ani. Factorii care o influenteaza sunt hormonali, genetici, nutritionali, de mediu si psihoemotionali.

Instalarea pubertatii se face remarcata prin modificari fizice usor observabile: la fete marirea sanilor si aparitia parului pubian, menarha aparand la cel putin 2-3 ani dupa acestea, iar la baieti, cresterea testiculelor, a penisului, aparitia pilozitatii pubiene, precum si ingrosarea vocii.  

Secretia hormonilor sexuali este responsabila si de cresterea si maturarea osoasa. Astfel ca, incepand cu pubertatea, copiii prezinta o crestere accelerata in inaltime. Dar odata incheiata pubertatea, aceasta crestere se opreste.

Semnele si pericolele pubertatii precoce

La fete pubertatea precoce apare aproximativ la varsta de 6-8 ani si se manifesta prin marirea sanilor si aparitia parului pubian si axilar. La un consult ginecologic se remarca cresterea clitorisului. La baieti, inainte de 9 ani, la inceput cresc testiculele, mai tarziu penisul si apare pilozitatea pubiana si axilara. La ambele sexe se poate constata modificarea mirosului de transpiratie care devine asemanator celui specific adultului si, de multe ori, aparitia acneei.

Initial, copiii cresc mai repede decat colegii lor, dar, pentru ca maturarea osoasa se incheie mai devreme, ei vor fi depasiti in inaltime de catre cei de aceeasi varsta si, in final, raman scunzi.

Pentru ca hormonii sexuali modeleaza activitatea psihica a tanarului in ce priveste erotismul, atractia si nevoile sexuale, la copiii cu pubertate precoce se constata cresterea interesului in aceasta directie. Astfel, pubertatea precoce este insotita de sexualitate precoce, fenomen adesea bulversant si traumatizant pentru viata psihica a copilului.

Nepotrivirea intre preocuparile lor si cele ale copiilor de aceeasi varsta poate duce la tulburari emotionale, de personalitate, marginalizare sociala, complexe, suferinta psihica. Din pacate la acesti copii, uneori si sub influenta mediului social in care traiesc, se constata inceperea foarte devreme a activitatii sexuale, sarcini aparute la varste fragede, alaturi de alte complicatii cum ar fi boli cu transmitere sexuala, cel mai adesea datorate lipsei de educatie sexuala.

Afla mai multe despre impactul sexualitatii asupra copilului:

Sexualitatea - ce inseamna pentru un copil
Vorbim copiilor despre sex?
Inhibitiile sexuale se dezvolta inca din copilarie

Cauzele pubertatii precoce

Influenta hormonala e generata pe axa hipotalamo-hipofizara care, prin secretia de gonadotrofine, declanseaza fenomenele pubertatii precoce. Cantitate de grasimi din corp este in mare masura legata de instalarea pubertatii, in special colesterolul din care se sintetizeaza hormonii sexuali. Desi incidenta pubertatii precoce este crescuta la copiii grasi, obezitatea infantila nu e obligatoriu legata de pubertatea precoce.

Exista cazuri in care variate tumori cerebrale, hipofizare, ovariene etc. pot fi responsabile de acest fenomen; de asemenea unele afectiuni congenitale.

Consult medical

Exista cazuri in care cresterea izolata a sanilor sau a parului pubian (la baieti si la fete), nu constituie o pubertate precoce reala si nu prezinta pericol pentru dezvoltarea normala a copilului. 

Oricum, daca observati la copilul dumneavoastra modificari ca cele descrise in continutul acestui articol, se impune un consult medical endocrinologic, pentru a pune un diagnostic precis si, acolo unde e cazul, instituirea unui tratament specific. Exista multiple optiuni in ce priveste tratamentul, ele fiind legate de cauza exacta a afectiunii.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Pubertate precoce copii Semne pubertate precoce

Articole recomandate

Citeste si despre