Cat trebuie sa manance copilul la 6-11 ani

/ / Modificat: 2016-08-02
Cat trebuie sa manance copilul la 6-11 ani

Atunci cand intra in etapa scolara, prioritatile si interesele copilului se schimba fata de perioada prescolara, iar meniul lui trebuie adaptat in functie de nivelul de activitate fizica, dar mai ales de efortul intelectual depus la scoala. In cazul in care ai nedumeriri legate de necesitatile nutritionale si tipul alimentatiei specifice varstei de 6-11 ani, descopera in continuare cam cat trebuie sa manance un scolar, dar si cum il poti ajuta sa-si dezvolte obiceiuri alimentare sanatoase!

Alimentatia copilului scolar, ce modificari apar?

Copilul scolar, cu varsta cuprinsa intre 6 si 11 ani, are necesitati nutritionale proprii si se confrunta cu probleme alimentare specifice. In timp ce nivelul de activitate fizica nu mai este la fel de mare ca in copilaria timpurie, solicitarile intelectuale devin mai intense odata cu intrarea la scoala si il fac sa aiba nevoie de o alimentatie bogata in vitamine si minerale esentiale pentru creier (complexul de vitamine B, zincul, fosforul, acidul folic, manganul).

In aceasta etapa a copilariei, te poti confrunta cu cateva probleme importante legate de apetit si de preferinte culinare. Incepand cu varsta de 6 ani, copilul devine mai preocupat de activitati in afara casei sau de a petrece timp cu prietenii si nu mai da la fel de multa atentie alimentatiei. Sare peste mese, mananca mai putin, din cauza ca vrea sa iasa repede afara sa se joace ori sa-si faca teme, ceea ce poate duce la deficiente nutritionale grave. De altfel, anemia este una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni la scolari.

Cat trebuie sa manance un copil intre 6 si 11 ani?

La varsta scolara, apetitul copilului fluctueaza, iar preferintele culinare se schimba frecvent. Este important sa tii cont in formarea meniului zilnic si de alimentele care ii plac lui, chiar daca nu sunt intotdeauna printre cele mai sanatoase.

Aportul caloric zilnic considerat normal la un copil intre 6 si 11 ani variaza intre 1200 si 2000 de calorii in functie de varsta, sex si nivel de activitate fizica. Nu exista o recomandare exacta de portii si calorii pentru fiecare varsta in parte. Fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare si apetit. Tocmai din acest motiv, este posibil sa ai uneori impresia fie ca mananca prea putin, fie prea mult.

Pentru a te linisti, urmareste periodic greutatea lui si vezi daca se incadreaza in parametri normali pentru varsta si inaltimea pe care le are. In cazul in care are o dezvoltare normala, nu este cazul sa iti faci griji. Inseamna doar ca micutul tau are nevoie de o cantitate mai mica sau mai mare de alimente decat alti copii.

Ce alimente trebuie sa consume copilul intre 6 si 11 ani?

De cele mai multe ori, nu este importanta cantitatea, ci calitatea alimentelor pe care le consuma copilul. Este foarte important ca dieta scolarului sa fie bogata in alimente sanatoase, de tipul fructelor, legumelor, cerealelor integrale, pestelui sau lactatelor, si cat mai saraca in produse de tip fast sau junk-food.

Dulciurile, prajiturile, bauturile acidulate sau indulcite trebuie reduse cat mai mult in meniul lui zilnic, insa este indicat sa gasesti intotdeauna alternative pentru ele. Copilul tau nu se va putea lipsi complet de dulciuri. Este indicat sa gasesti variante sanatoase, facute in casa si cu cat mai putine calorii. Acelasi lucru este valabil si in cazul bauturilor.

La 6-11 ani, meniul zilnic trebuie sa fie format din trei mese principale si doua gustari, pe baza de legume si fructe proaspete. Nu uita ca un copil trebuie sa manance cel putin 5 portii de fructe si legume zilnic.

Pentru o crestere armonioasa si corecta, este important sa incurajezi copilul sa faca cat mai mult sport si sa limitezi timpul petrecut in fata televizorului sau calculatorului. De asemenea, nu-l lasa niciodata sa manance in fata acestora sau la birou. Fii un exemplu pozitiv pentru el si incurajeaza-l sa manance doar in bucatarie, la masa, eventual alaturi de toti membrii familiei.

Daca in continuare ai nelamuriri legate de cat si ce trebuie sa manance scolarul, mergi la medic si cere sfatul acestuia. Iti va oferi toate sfaturile si recomandarile necesare, in functie de starea de sanatate si de nivelul de dezvoltare a copilului.

Ce dieta are copilul tau? Ai reusit sa ii formezi obiceiurile alimentare sanatoase? Spune-ne trucurile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alimentatie scolari Nevoi nutritionale copii Alimentatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre