Reguli de siguranta pentru copii in preajma animalelor

/ / Modificat: 2014-06-02
Reguli de siguranta pentru copii in preajma animalelor

Animalele de companie sunt pe cat de placute si dragalase pe atat de imprevizibile. Nu stii niciodata cum vor reactiona in preajma copilului. Micutii au tendinta de a le smuci si de a le intarata adesea atunci cand se joaca cu ele fara sa fie constienti ca acestea le pot face rau. Iata cateva reguli de mentinere a copilului in siguranta in preajma animalelor!

Cum inveti copilul sa reactioneze in fata unui caine comunitar?

Cainii sunt animalele cele mai des intalnite in calea noastra atunci cand mergem pe strada si principalul pericol cand vine vorba de siguranta in preajma animalelor. De aceea este esential sa il inveti pe copil cum sa reactioneze:

  • explica-i ca nu trebuie niciodata sa se apropie de un caine strain si nici sa il atinga, chiar daca pare foarte prietenos;

  • daca un catel strain alearga spre el, explica-i ca nu trebuie in niciun caz sa fuga de el; il va face sa devina si mai agresiv si chiar il va speria foarte tare;

  • daca un caine comunitar se apropie foarte mult de el, invata-l pe copil ca trebuie sa stea cat mai calm in preajma lui si nemiscat; poate fi destul de greu, dar este mai bine decat sa fuga; animalul se va plictisi si va pleca de langa el intr-un minut sau doua; daca nu, trebuie sa incerce sa se indeparteze foarte incet de langa el;

  • daca un caine incearca sa il miroasa, trebuie ca micutul sa il lase sa o faca;

  • daca trece pe langa un animal strain, trebuie sa o faca foarte incet si sa nu se uite niciodata in ochii catelului, ci drept inainte.

Siguranta in preajma animalelor de pe strada

Nu numai cateii sunt un potential pericol pentru copii atunci cand sunt pe strada. Chiar si pasarile, pisicile, soriceii si chiar serpii pot aparea in calea copilului.

Stabileste o regula de aur atunci cand este pe strada: "Nu atinge niciodata si nu te apropia de unb animal de afara!". Explica-i copilului ca desi par dragute si prietenoase, ele nu sunt la fel ca animalutele de casa. Nu sunt obisnuite sa stea in preajma oamenilor si ii pot ataca oricand. In plus, pot avea boli grave pe care i le pot transmite.

De asemenea, este important sa ii explici copilului ca hranirea unui animal de pe strada este interzisa.

Cum inveti copilul sa se joace in siguranta in preajma animalutelor?

Animalele simt intotdeauna cand o persoana este suparata sau speriata si pot reactiona agresiv. De asemenea, daca micutul tau are tendinta sa il sacaie si sa il deranjeze mai mult decat trebuie, ar putea reactiona neplacut. Pentru a evita muscaturile de animale, precum si sperieturile provocate de acestea copilului este bine sa inveti copilul cum sa se joace in preajma lor.

  • niciodata sa nu deranjeze un animal in timp ce mananca sau sa ii ia farfuria cu mancare sau apa din fata;

  • animalele nu trebuie trase de urechi sau de blana;

  • niciodata un animalut nu trebuie sculat din somn;

  • invata copilul sa nu incerce sa ia vreodata un os sau vreo jucarie din gura animalului atunci cand acesta este ocupat cu ea;

  • nu trebuie sa stea aproape de un animal care are pui; mamicile sunt foarte protectoare cu puiutii si pot deveni usor agresive;

  • atunci cand copilul incearca sa ia in mana un iepure, hamster sau porcusor de Guineea din cusca, invata copilul sa o faca foarte incet si sa il tina de sub burtica;

  • un iepure nu trebuie niciodata apucat sau tinut de urechi;

  • atunci cand se ridica din cusca o iguana, soparla, sarpe sau orice alta reptila, acest lucru trebuie facut incet si cu precautie; imediat dupa ce l-a pus la loc copilul trebuie sa se spele bine pe maini pentru ca reptilele gazduiesc diverse bacterii, ca Salmonela;

  • nu lasa copilul sa bage mana in acvariul cu pesti; majoritatea pestilor nu este periculoasa, dar exista unii care pot musca; in plus, apa contine germeni care pot cauza o infectie de piele;

  • explica-i micutului ca daca animalul pe care il vede pare ca se simte rau sau ca este ranit, este mai bine sa stea deoparte de el; acestea devin irascibile cand se afla in una din aceste stari.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Animale de companie Siguranta copil Siguranta copil animal companie

Articole recomandate

Citeste si despre