Legatura dintre somn si crestere la copii

/ / Modificat: 2013-06-30
Legatura dintre somn si crestere la copii

Somnul este o nevoie vitala, fara de care organismul nu poate supravietui. Insa dincolo de multiplele beneficii pentru care un copil ar trebui sa doarma suficient de mult pentru varsta lui, este important de stiut ca somnul joaca un rol esential in procesul de crestere si in dezvoltarea lui fizica.

Rolul somnului in procesul de crestere la copii

Dezvoltarea fizica a copilului - inaltimea, greutatea, cresterea oaselor, dezvoltarea musculaturii etc. - este mijlocita de asa-numitii hormoni de crestere. Sunt secretati de glanda pituitara si stimuleaza functionarea tuturor sistemelor biologice din organism. Exista factori care stimuleaza secretia hormonilor de crestere sau care, dimpotriva, o afecteaza. Printre cei mai frecventi se numara:

  • alimentatia;
  • afectiunile medicale;
  • stresul;
  • activitatea fizica;
  • somnul.

Somnul joaca un rol esential in secretarea hormonilor de crestere in corp si in cresterea copilului. Desi, in general, acestia sunt eliberati in organism pe timpul zilei, specialistii sustin ca cea mai mare productie a acestora apare noaptea, in timp ce copilul doarme. Si somnul din timpul zilei sau de dupa-amiaza, obligatoriu la bebelusi si copii mici, este foarte important in stimularea cresterii copilului.  

Cum este afectata cresterea copilului de problemele de somn?

In situatia in care copilul nu doarme suficient de mult pentru varsta lui sau sufera de afectiuni care-i afecteaza calitatea somnului, pot aparea probleme in dezvoltarea lui fizica. Cresterea copilului ar putea intarzia sau, mai grav, ar putea inceta din evolutie. De exemplu, daca micutul tau sufera de apnee de somn, insomnii sau alte tulburari frecvente ale somnului, este posibil sa inregistreze o crestere mai inceata decat cei care au un somn bun si neintrerupt pe timpul noptii.

Lipsa somnului sau calitatea proasta a acestuia determina aparitia mai multor dezechilibre hormonale in corp, nu doar in privinta hormonilor de crestere. Poate afecta eliberarea hormonilor care regleaza apetitul si senzatia de foame, determinand copilul fie sa manance prea putin, fie sa se supraalimenteze. Risca sa devina subnutrit sau obez.

Cantitatea scazuta de somn sau perturbarea acestuia afecteaza si modul in care organismul metabolizeaza alimentele consumate pe parcursul zilei. Exista riscul aparitiei rezistentei la insulina, care poate predispune copilul la diabet de tip 2.

Problemele pe care copilul le poate avea cu somnul afecteaza si dezvoltarea abilitatilor motorii specifice varstei lui si a concentrarii si atentiei din timpul zilei. Oboseala cauzata de somnul insuficient il predispun la accidentari frecvente, la probleme comportamentale si la inregistrarea unor performante scazute la scoala.

Daca nu doarme suficient, copilul nu are destula energie pentru a se aventura in tot soiul de jocuri sau activitati fizice, ceea ce pune o frana in dezvoltarea aptitudinilor motrice si in cresterea lui.  

Cum ajuti copilul sa aiba un somn bun si linistit in fiecare zi?

Inainte de orice, este important sa respecti programul si numarul de ore de somn recomandat pentru varsta copilului. Copiii au nevoi diferite de somn la fiecare varsta. Atunci cand e nou-nascut sau bebelus, copilul doarme, in medie, intre 16 si 18 ore pe zi. Pe masura ce avanseaza in varsta, numarul acestora scade proportional cu energia si nivelul de activitate fizica.

Intre 1 si 3 ani, copilul reduce numarul zilnic de ore de somn la aproximativ 12-14. La varsta prescolara (intre 3 si 6 ani), mai are nevoie doar de vreo 10-12 ore de somn, iar cand intra in etapa scolara, copilul doarme cel mult 10-11 ore pe zi.

Nu uita ca fiecare copil se dezvolta in ritm propriu. Aceste valori sunt orientative. Copilul tau poate sa doarma mai mult sau mai putin decat valorile recomandate, fara a insemna ca este ceva in neregula cu el.

Daca la vizitele medicale, copilul inregistreaza parametri normali de crestere, mananca adecvat pentru varsta lui si este activ pe timpul zilei, inseamna ca se odihneste corespunzator pe timpul noptii.

Poti ajuta copilul sa doarma bine si linistit daca ii creezi de mic o rutina de somn, cu activitati si jocuri care sa favorizeze relaxarea si intrarea organismului in transa de somn. Rutina trebuie adaptata pe masura ce copilul creste, dar este recomandat sa fie pastrata in programul lui pana tarziu, in copilarie.  

Cat de important crezi ca este somnul pentru cresterea copilului? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Crestere copii Somn copii Probleme somn copii

Articole recomandate

Citeste si despre