Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

6 lectii despre bani pe care trebuie sa i le oferi copilului

22 Mai 2017

Parintii sunt intotdeauna un model pentru copiii lor. Felul in care acestia gestioneaza relatia de familie, dar si finantele, influenteaza modul de dezvoltare a celor mici. De aceea, copiilor trebuie sa le fie oferite lectii reale, asa incat sa inteleaga cat mai corect cum sta treaba cu lucrurile “de oameni mari”. Sa nu crezi ca banii sunt doar pentru adulti! Niciodata nu e prea devreme pentru un copil sa isi insuseasca lectiile financiare reale. Incepe inca de pe la 3 ani sa ii oferi informatii legate de bani si vei creste un copil cu o educatie sanatoasa in aceasta directie.

Daca ai sa intrebi un copil de unde vin banii cel mai probabil iti va spune: “de la mama si de la tata”, “de la banca”, “de la oamenii bogati”. Realitatea e cu totul alta, iar copiii trebuie sa stie cum se fac banii, cum se cheltuiesc si cum se fac economii. Se numeste “alfabetizare financiara”. Asadar, ofera-i copilului un start in plan financiar si invata-l din timp despre valoarea lucrurilor!

lectii-despre-bani

1. De unde vin banii

“Banii nu cresc in pom”, este probabil cea mai empirica lectie pe care fiecare dintre noi a primit-o de la parinti. Chiar daca exprimarea este destul de plastica, fiecare a inteles sensul ei. Pentru copii e fascinant sa vada cum ies banii din bancomat, insa ei nu inteleg ca acestia sunt o resursa finita. De aceea, trebuie sa ii explici celui mic ca banii reprezinta rasplata pentru munca pe care o depui zi de zi la serviciu.

Vorbeste-i despre modul in care oamenii sunt platiti pentru ceea ce fac. Ca sa inteleaga mai bine, il poti implica intr-o munca menita sa ii aduca un venit. Spre exemplu, determina-l sa colectati PET-uri sau cutii metalice de suc, apoi sa le duceti la un centru de reciclare. Va vedea ca primeste bani in schimbul a ceea ce a adunat.

2. Lucrati cu un buget

Cea mai buna modalitate de a invata copiii cum sa isi gestioneze banii este sa le dai o anumita suma. Bani reali. Spre exemplu, daca nu are mai mult de 4-5 ani, puteti transforma camera de joaca intr-un magazin. Mai exact, el este cumparatorul, iar tu vanzatorul. Ce vinzi? Jucariile lui. Pune etichete cu pret pe acestea, apoi lasa-l sa isi aleaga ce anume isi doreste. Lasa-l sa lucreze cu suma pe care o are. Arata-i ca achizitiile se fac in functie de bugetul disponibil si ca nu poti cumpara tot ce iti doresti, intrucat banii se termina.

Daca are 7-8 ani, atunci poti chiar sa il lasi sa isi achite el in magazinul real jocurile preferate. Daca vrea doua tipuri de Lego, e posibil sa nu poata cumpara decat unul, fiindca nu ii ajung banii.

3. Asigura-i o alocatie lunara

Alocatia de stat sau o suma cat de mica pe care sa o primeasca lunar sunt esentiale pentru ca micutul sa invete cum sa isi gestioneze bugetul. Daca nu are niciodata acces la bani nu va invata cum sa lucreze cu ei. Invata-l sa astepte. Poti nota in calendar ziua in care urmeaza sa-si incaseze alocatia, asa incat sa ii fie mai usor sa urmareasca timpul ramas.

Fii cat mai ferma si nu ceda rugamintilor lui de a-i da banii in avans. Discuta cu el motivele care l-ar putea determina sa economiseasca. Spre exemplu, faptul ca isi doreste o papusa noua sau o masinuta reprezinta o motivatie suficient de importanta pentru a-l face sa pretuiasca banii si sa nu ii risipeasca.

4. Explica-i costurile si beneficiile

Invata-ti copiii sa ia decizii! Vrea sa mearga la parcul de aventura in weekend? Explica-i ce presupune acest lucru. Care sunt costurile unei astfel de excursii, care sunt beneficiile, dar si care sunt potentialele riscuri pe care le implica. Va permiteti? Discutati deschis. Puteti chiar apela la economiile lui daca isi doreste atat de mult aceasta iesire.

5. Cum functioneaza bancomatele

Explica-i cum functioneaza bancomatele si plata cu cardul. Ce este acela un cont si de ce nu poti retrage bani la nesfarsit. Daca cel mic nu vede banii in forma fizica, e posibil sa creada ca este un soi de "sac fara fund". Explica-i pe intelesul sau cum se efectueaza o plata cu cardul si de ce.

6. Invata-l cat de important este sa ofere!

Pericolul cel mai mare este sa cresti un copil egoist, un copil care nu vrea sa imparta cu nimeni ceea ce are. De aceea, e bine sa il faci sa constientizeze ca e bine sa fie recunoscator pentru ce are si, mai mult decat atat, ca trebuie sa ofere. Discuta cu el planul financiar pentru luna in curs, explica-i care sunt prioritatile, dar vorbeste-i si despre cei care au mai putin decat voi. Invata-l sa renunte la unele lucruri, ba chiar la o parte din banii din pusculita pentru a-i darui unui copil dintr-o familie nevoiasa.

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul