Teatrul Ion Creanga si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti lanseaza stagiunea estivala VaraTic

/ / Modificat: 2016-07-07
Teatrul Ion Creanga si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti lanseaza stagiunea estivala VaraTic

(9 iulie – 4 septembrie, Palatele Brancovenesti, Mogosoaia)

Vara aceasta Palatele Brancovenesti primesc oaspeti din povesti! Spatioasa curte a Palatului de la Mogosoaia se transforma, timp de doua luni, intr-o oaza de teatru si voie buna pentru intreaga familie, cu ocazia stagiunii estivale VaraTic.

Organizata de Teatrul Ion Creanga si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, stagiunea estivala „VaraTic” se desfasoara in perioada 9 iulie – 4 septembrie a.c. si include o serie de productii dedicate copiilor cu varsta peste 4 ani, special alese pentru a transforma experienta vizionarii unui spectacol de teatru intr-o calatorie presarata cu povesti neconventionale.

Tinerii spectatori vor avea astfel ocazia sa exploreze lumile imaginate de artistii Teatrului Ion Creanga: de la teatru interactiv intr-un spatiu de joc miniatural "Cartierul povestilor" , la numere de teatru-circ "Clowns", de la aventuri muzicale cu destinatia Polul Sud"Pinguinii melomani", la calatorii interplanetare pe acorduri de chitara "De-a Micul Print".

Stagiunea debuteaza cu doua reprezentatii ale spectacolului "Cartierul povestilor", care vor avea loc sambata, 9 iulie, ora 18:00 si duminica, 10 iulie, ora 11:00, in aer liber, in curtea Palatelor Brancovenesti. O forma speciala de teatru interactiv, spectacolul „Cartierul povestilor” invita copiii sa li se alature actorilor – vecinii primitori si generosi – intr-un spatiu de joc alcatuit din 5 casute fantastice, fiecare cu povestea ei. Alaturi de acestia, spectatorii vor lua parte la intamplari palpitante si vor invata sa fie cu adevarat curajosi.

Programul lunii iulie este completat de spectacolele: "Pinguinii melomani" (sambata, 16 iulie, ora 18:00 si duminica, 31 iulie, ora 11:00), "De-a Micul Print" (duminica, 17 iulie, ora 11:00) si "Clowns" (sambata, 30 iulie, ora 18:00).

Intalnirile cu oaspetii din povestile Teatrului Ion Creanga continua si in luna august, programul detaliat al reprezentatiilor fiind disponibil pe www.teatrulioncreanga.ro, sectiunea Noutati sau pe www.palatebrancovenesti.ro, sectiunea Evenimente.

Intrarea la spectacole este libera. Pentru spectacolul „Cartierul povestilor”, accesul se face in limita locurilor disponibile si in baza rezervarii prealabile la adresa de e-mail contact@teatrulioncreanga.ro sau la numarul de telefon 021.317.11.69/int 15 (zilnic de luni pana vineri, in intervalul orar 10.00 – 18.00), specificand data reprezentatiei si numarul de persoane care vor participa.

Mai multe detalii despre stagiunea estivala VaraTic si spectacolele programate in cadrul acesteia sunt disponibile pe website-ul www.teatrulioncreanga.ro. Informatii suplimentare se pot obtine de la Biroul PR al Teatrului Ion Creanga – nr. tel. 021.317.11.69/int 15.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Festival copii Teatru copii

Articole recomandate

Citeste si despre